Cazul deratizării de la Timișoara | Polițiștii din Timișoara ajunși la spital după deratizare au fost trimiși acolo de șefi
„Vă readucem la cunoștință faptul că polițiștii care au fost implicați în activitățile de investigare a evenimentului petrecut pe strada Miorița s-au prezentat la spital pentru a-și efectua un control preventiv din dispoziția conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Timiș”, susțin reprezentanții Biroului de Presă al IPJ Timiș.
Potrivit acestora, polițiștii lucrează acum și nu au probleme.
După ce au apărut informații că mai mulți polițiști s-au simțit rău după ce au intervenit în blocurile deratizate din Timișoara, Poliția Județeană Timiș a anunțat că polițiștii respectivi au mers la spital pentru control preventiv.
Directorul Spitalului Județean Timișoara, Marius Craina, declara, pentru Mediafax, că mai mulți polițiști au mers la spital pentru o verificare de rutină.
„S-a făcut un control amănunțit și o serie de analize de laborator care au fost în regulă. Deci a fost un control, având în vedere că au participat la acea acțiune în cursul zilei de luni, deci nu pentru că au avut probleme, ci pentru că am vrut să fim siguri că în urma controlului și a intrării în acest imobil nu au avut niciun fel de consecințe din punct de vedere medical. Nu au fost internați și nu știu să fi primit tratament”, spunea Marius Craina.
Reacțiile au venit după ce în presă au apărut informații potrivit cărora 9 polițiști au avut dureri de cap și stări generale de rău după ce au participat la intervențiile din blocurile deratizate.