Cazul din Caracal | Acuzații grave: MAI manipulează opinia publică
„Acuz MAI de minciună și tentativă de manipulare a opiniei publice. Difuzarea audio a înregistrărilor prin 112 poate risipi toate aceste manipulări! Ele surprind tragicul și adevărul acelei zile fatidice, pentru Alexandra! Dar și incompetența, cinismul, nesimțirea unor lucrători ai statului in fața apelului disperat al unui copil răpit, sechestrat și violat de un monstru! Este singurul motiv pentru care aceste apeluri au fost secretizate, pentru că difuzarea lor vor produce o mare revoltă și indignare in rândul opiniei publice!”, transmite Florin Roman, într-un comunicat de presă remis Mediafax.
Deputatul PNL a adăugat că audierile reprezentanților Serviciului de Telecomunicații Speciale, în Comisia de apărare a Camerei Deputaților, au arătat că Poliția Română a mințit afirmând că STS a furnizat adrese greșite de localizare în cazul Alexandrei.
„Se minte cu nerușinare de la cel mai înalt nivel! În partea publică a ședinței comisiei de apărare, am reușit să stabilim două certitudini:
-Că politia a mințit atunci când acuza STS că a dat trei adrese greșite. Informația a fost rostogolită în spațiul public de purtătorul de cuvânt al IGP!
– S-a demonstrat că dispecerul de serviciu al poliției nu a fost in stare să deschidă perimetrul de localizare din cauza incompetenței, decât peste mai bine de o oră!”, transmite Roman.
El a afrmat că MAI vrea să manipuleze opinia publică prin furnizarea unor informații false: „Manipularea constă în aruncarea pe piață a unor informații false, prin care MAI vrea să inducă opiniei publice ideea că -am fost profesioniști, am făcut tot ce se putea, dar era prea târziu-! Cele mai multe minciuni au fost aruncate pe piață, direct sau pe surse, de fostul șef al poliției romane, Chestorul Buda, sau de purtătorul de cuvânt al IGP, de dispecerul de serviciu și mulți alții! Nu, nu ați ajutat deloc acel copil, ci pur și simplu ați dat dovada de incompetenta, cinism și nepăsare! Voi încurcați ancheta penală prin manipulare și minciuna! Sunteți niște penali ordinari!”.
Liberalul solicită autorităților să nu gestioneze situația ca la acțiunile din 10 august 2018.
„Am cerut desecretizarea discuțiilor prin 112 între Alexandra și Poliție! De ce? Pentru aflarea adevărului și pentru a pune capăt campaniei de manipulare a opiniei publice de către șefii din MAI! Desecretizați convorbirile în format audio și încetați cu minciuna! Nu faceți ca în 10 august, încercând sa mușamalizati impostura! Poliția Română trebuie curățată de cangrenă, de cei cu atitudine și comportament sfidător la adresa cetățeanului de rând, dar în același timp este esențial să-i valorificăm pe acei polițiști care își fac treaba în mod profesionist, onest și cu bună-credință”, spune Florin Roman, în încheiere.
Reprezentanții STS au fost audiați în Comisia de apărare a Camerei Deputaților cu privire la gestionarea tragediei din Caracal. Sorinel Vasilca a demisionat, luni, de la șefia Serviciul de Telecomunicații Speciale. Alexandra a sunat de trei ori la 112 și a dat detalii despre locul în care a ajuns, fiind răpită, însă polițistul nu a putut să o localizeze decât după mai bine de o oră.