Întrebat, marți, la Curtea de Apel Craiova, dacă există probe în ceea ce o privește pe Luiza Melencu sau acuzațiile se bazează doar pe recunoaștere, avocatul a răspuns: „se bazează pe recunoaștere în mare măsură, pentru că din punctul meu de vedere probatoriul este subțire. Foarte foarte subțire, dacă putem să-l numim probatoriu”.
În ce privește acuzațiile care i se aduc clientului său în cazul Alexandrei, avocatul a afirmat că în opinia sa ar trebui să existe numai acuzația de omor calificat.
„Ar trebui să existe numai infracțiunea de omor calificat pentru că nu există probe suficiente nici măcar pentru a cere arestarea preventivă pentru viol. Din punctul meu de vedere e justificată arestarea preventivă pentru infracțiunea de omor calificat, cea mai gravă. Din punctul meu de vedere trebuia să existe acuzație numai pentru omor calificat, celelalte fapte conțin acțiuni materiale care sunt incluse în fracțiunea de omor calificat și atunci și competența era alta”, a declarat Avocatul Bogdan Alexandru.
Gheorghe Dincă, bărbatul acuzat de uciderea celor două fete în Caracal, a fost marți la Curtea de Apel Craiova și și-a retras contestația la măsura arestării preventive.