Cazul din Caracal | Mandatul de arestare preventivă pe numele lui Gheorghe Dincă, prelungit de Tribunalul Olt
Potrivit deciziei, Tribunalul Olt a dispus, miercuri, prelungirea duratei arestării preventive pe 30 zile, din 26 august pînă în 24 septembrie. Inculpatul nu a contestat decizia magistraților.
Gheorghe Dincă a fost dus, miercuri, la Tribunalul Olt, unde procurorii DIICOT au cerut prelungirea mandatului de arestare preventivă pe numele bărbatului care a recunoscut că le-a omorât pe Alexandra Măceșanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani) și apoi le-a ars cadavrele.
În paralel, la Caracal, anchetatorii continuă, miercuri, cercetările la casa lui Gheorghe Dincă. Aceștia vor folosi, potrivit unor surse judiciare, aparatură specială pentru scanat solul, cu care speră să poată descoperi și alte probe posibil îngropate sub pământ sau în gropile betonate. De asemenea, sursele citate au precizat că la cercetări va participa și o echipă formată din specialiști în geodezie.