Cazul din Caracal. Noi percheziții la Gheorghe Dincă / O rampă pentru mașini și podul casei, verificate de anchetatori / Bărbatul a spus cum a ars cadavrul / Hainele de pe câmp nu sunt ale Luizei
This browser does not support the video element.
13:30 Primele analize arată că hainele ridicate de pe câmp, din Caracal, nu sunt ale Luizei
Hainele ridicate, duminică, de pe câmpul situat între Caracal și Craiova nu sunt ale Luizei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Cu toate acestea, hainele vor fi expertizate în continuare.
11:35 Anchetatorii verifică podul casei lui Gheorghe Dincă, de unde au ridicat noi probe
Anchetatorii verifică, duminică, podul casei lui Gheorghe Dincă, din Caracal, de unde au ridicat noi probe în anchetă, acestea urmând să fi expertizate. Este prima dată când echipele extinse intră în casa lui Dincă, până acum fiind verificată curtea.
10:21 O femeie a sesizat Poliția că a găsit haine lângă locul unde s-a căutat telefonul Luizei
O femeie a sesizat, duminică, Poliția Caracal că a văzut haine de damă în apropierea locului unde s-au desfășurat cercetări pentru găsirea telefonului Luizei. Femeia a spus că a văzut blugi și pantaloni scurți.
10:12 Gheorghe Dincă a spus anchetatorilor cum a ars cadavrul
Gheorghe Dincă, ucigașul din Caracal, a spus anchetatorilor, la audierile de sâmbătă, că a folosit pentru creșterea temperaturii, în butoiul în care a ars cadavrul, vaselină și carton bitumat, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Legat de cadavrul Luizei, susține că l-a aruncat în Dunăre.
Potrivit surselor citate, Gheorghe Dincă a spus la audieri că a ucis-o pe Luiza cu o lovitură de pumn, scenariu descris și în cazul Alexandrei, iar apoi a aruncat cadavrul în Dunăre. Anchetatorii au mai căutat și zilele trecute, după indicațiile date de criminal, dar nu au găsit urme.
Sursele judiciare au mai declarat pentru MEDIAFAX că ucigașul a spus că a pus cadavrul Alexandrei în butoi, iar deasupra a mai pus vaselină, carton bitumat și cârpe, pentru a crește temperatura.
De altfel, unul dintre vecini a și declarat că s-a simțit miros de cârpă arsă.
„În ziua respectivă eu am făcut grătar în curte. De la el nu am văzut niciun fum. Mirosea a cârpă… m-am dus în grădină să mă uit dacă e foc pe undeva… nu s-a văzut niciun foc, nimic. Deci a cârpă mirosea dar nu s-a văzut nici urmă de fum, absolut nimic. A cârpă arsă, atât. (…) M-au întrebat și de la poliție și de la parchet și am spus că s-a simțit un fum, dar nu știu de unde au provenit. Nu sunt singurul vecin care spune chestia asta. S-a simțit miros de cârpă în jur de 5 jumate – 7 seara, joi seara”, a spus vecinul Marian.
Știrea inițială. În cursul zilei de sâmbătă, trei telefoane care îi aparțin lui Gheorghe Dincă au fost ridicate și urmează să fie expertizate de specialiști.
Alte fragmente osoase și probe biologice au fost recoltate, tot sâmbătă, în urma cercetărilor efectuate de anchetatori la locuința lui Gheorghe Dincă, din Caracal.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba de haine de damă și posibile urme de sânge. Și hainele de damă găsite în locuința lui Dincă au urme biologice pe ele.
De asemenea, după mai bine de o oră de verificări într-un lan de floarea soarelui, ofițerii s-au retras, fără să fi găsit telefonul Luizei, care ar fi fost singura probă directă ce ar fi dus la incriminarea lui Gheorghe Dincă, pe lângă propria declarație.
În ceea ce privește beciul cu arhitectură complicată, acesta ar fi, de fapt, o rampă pentru mașini, unde erau puse autoturismele în timp ce Dincă lucra sub ele.
Beciul nu a fost încă verificat, deoarece nu ar fi informații, la acest moment, că fetele ar fi fost ținute acolo.