Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că procurorii Secției de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ) au cerut, miercuri, de la DIICOT Craiova dosarele crimelor din Caracal în copie certificată.
Secția de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ) anchetează modul în care procurorii de la Parchetul din Caracal și cei de la DIICOT Craiova au intervenit și s-au ocupat de crimele din Caracal, de anchetă fiind vizați procurorii Liviu Vasilescu de la DIICOT Craiova și Cristian Popescu de la Parchetul din Caracal, potrivit sursei citate.
Pe 30 iulie, procurorii Secția de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ) anunțau au început urmărirea penală in rem, faptele cercetate fiind abuz în serviciu în cazul de la Caracal, privind modul cum oamenii legii au instrumentat dosarul. Anchetatorii au efectuat audieri și au ridicat documente de la poliție, parchet și instanță. „Procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus la data de 28 iulie 2019 începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, în cauza privind împrejurările în care organele de urmărire penală au acționat/nu au acționat în contextul cercetărilor care s-au desfășurat în dosarul uciderii adolescentelor din Olt”, informa Ministerul Public, printr-un comunicat de presă.
Luni, procurorii și ofițerii de poliție judiciară din cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) au ridicat documente de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, D.I.I.C.O.T. Craiova, Curtea de Apel Craiova, I.P.J. Olt și I.P.J. Dolj.
Procurorul Cristian Ovidiu Popescu, care s-a ocupat de cazul dispariției Alexandrei, a fost audiat, luni, de către Secția Îndrumare și Control din cadrul Parchetului General.
În privința modului în care a acționat procurorul, și Inspecția Judiciară a început o verificare pentru a afla dacă acesta a respectat toate procedurile atunci când a intervenit.
Procurorul general Bogdan Licu a dispus, încă de vineri, efectuarea de verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru a fi analizat modul în care procurorii din structură au supravegheat cercetarea în cazul fetei din Olt.
Chestorul Ioan Buda, șeful Poliției Române, a declarat, vineri seara, la Caracal, întrebat de ce nu au intervenit polițiștii imediat ce au avut informații că Alexandra este în casa lui Gheorghe Dincă, spunând că acest lucru s-a dorit, dar procurorul nu a permis intervenția Poliției decât la ora 06:00.