Cazul din Caracal | Tribunalul București a prelungit arestul: Dincă va petrece încă 30 zile în spatele gratiilor / Avocat: Nici nu a vrut să discute
Dincă va petrece încă 30 de zile în spatele gratiilor, după ce Tribunalul București a prelungit măsura arestului preventiv.
Știre inițială
Gheorghe Dincă este de acord cu prelungirea arestului preventiv, care s-a discutat joi la Tribunalul București deoarece își asumă faptele pe care a spus că le-a săvârșit, a anunțat avocatul acestuia, Claudiu Lascoschi.
Tribunalul București a discutat, joi prelungirea arestului preventiv pentru Gheorghe Dincă, magistrații urmând să pronunțe soluția.
„Nu a făcut declarații (Dincă, în sala de judecată, n.r.), ci s-a declarat de acord cu prelungirea măsurii arestării preventive. El își asumă faptele, e normal să procedeze în acest mod, cel puțin din punctul lui de vedere”, a declarat Claudiu Lascoschi.
Acesta a mai precizat că a vorbit foarte puțin cu Gheorghe Dincă.
„L-am întrebat ce poziție procesuală va avea în raport de propunere de arestare. A spus că este de acord cu ea, indiscutabil, nici nu a vrut să discute de altceva. L-am întrebat dacă e sigur: «Cum, sigur că-s sigur»”, a completat avocatul.
Gheorghe Dincă a fost arestat la începutul lunii iulie, după ce a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și pe Luiza Melencu. La domiciliul acestuia au fost găsite rămășițe umane despre care INML a precizat, în urma analizelor, că sunt ale Alexandrei.
Rămășițele găsite în liziera pădurii din Caracal, despre care Dincă spune că sunt ale Luizei, au fost trimise în SUA pentru a fi analizate de FBI.