Cazul femeii incendiate la Spitalul Floreasca. Beuran respinge acuzațiile de mușamalizare: Ce, Beuran e piroman? Este o tragedie, dar nu premeditată
„O parte din lucrurile pentru care suntem acuzați, că mușamalizăm – chirurgul este chemat să rezolve actul medical, tehnica adaptată la caz. Problemele de organizare a spălii, instrumentarul pregătit, substanțele folosite, intră în gestiunea oamenilor care sunt angajați să deservească sala de intervenții. Nu vreau să amestecăm și vreau să se termine toate tipurile de investigații și să avem o concluzie foarte clară. Eu cred că poporul trebuie să înțeleagă care este adevărul”, a declarat Mircea Beuran la Digi24.
Familia pacientei nu l-a contactat pe Beuran pentru dialog, până în prezent.
„Este o tragedie, recunoaștem, dar nu este un lucru premeditat, așa cum a cautat să se inducă. Este un accident, nu este unic în lume. Nu reprezintă decât o problemă de înțelegere”, a mai spus medicul.
Nu a blocat nimeni nicio cercetare, a mai punctat acesta, respingând acuzațiilor de mușamalizare a cazului: „Hai să luăm prima frază: „Beuran a dat foc pacientei” (acuzațiile din spațiul public, n.r). Ce, Beuran e piroman? Atitunea ar fi fost (să fie explicat, n.r.) ce înseamnă să dai foc. Apoi, s-a dovedit că Beuran nu a fost în sală în momentul acela și tot se insistă. Protocolul operator este făcut din momentul în care s-a încheiat actul operator. Care este mușamalizarea?”.