Cazul femeii ucise de soțul ei în grădinița în care lucra. Imaginea unei „tragedii naționale” pe care statul încă „dezbate” cum o poate opri

Între două dezbateri, româncele mor cu zile sub ploaia de lovituri, în 80% dintre cazuri victima violenței domestice fiind soția, arată un studiu realizat anul trecut de Asociația Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES).

Cazul femeii înjunghiate de soțul ei chiar în grădinița la care lucra demonstrează încă o dată vulnerabilitatea potențialelor victime în fața celor care ar trebui să le fie parteneri și sprijin necondiționat. Este o singură tragedie într-un tablou mult mai amplu care poate fi combătut, în primul rând, prin adoptarea măsurilor legale pe care ne-am angajat în fața partenerilor europeni să le implementăm.

„Eu știu că sunt căsătoriți, dar aveau probleme, se certau, sunt doi copii la mijloc, erau nopți când ea rămânea să doarmă în grădiniță de frică să nu se ducă acasă. Să fie vreo 5-6 ani de când funcționează grădinița”, declara ieri o vecină de-a femeii.

Victima avea un ordin de restricție împotriva bărbatului, o simplă hârtie care nu l-a împiedicat să o hărțuiască până în ultima clipă, o măsură care s-a dovedit de multe ori ineficientă. La mai bine de un an de la intrarea în vigoare a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, care ar fi trebuit să ducă la o protecție mai bună a victimelor, legislația românească bate pasul pe loc. Inițiativa care ar trebui să armonizeze prevederile juridice din țara noastră cu cerințele acordului internațional este abia în stadiul consultării publice, iar Guvernul dă vina pe „demersurile legislative complexe”, dar și pe faptul că unii membri ai societății civile au cerut organizarea de dezbateri pentru a tranșa problema.

Concret, cele mai importante trei măsuri pe care autoritățile trebuie să le ia sunt introducerea în lege a prevederii potrivit căreia atunci când o femeie depune o plângere ea nu va mai putea s-o retragă, a mențiunii că agresorii care nu respectă ordinele de restricție și protecție impuse vor fi și cercetați penal, dar și includerea pe viitor în Codul Penal și de Procedură Penală a unor noi infracțiuni precum crimele de onoare, căsătoria cu forța sau mutilarea genitală.

Pe scurt, țara noastră s-a obligat, astfel, să modifice legislația în materie de violență domestică și să o pună în acord cu prevederile Convenției, dar și să acționeze cu măsuri concrete de protecție a victimelor. Cu alte cuvinte, în momentul de față, statul are toate pârghiile pentru a încerca să controleze fenomenul care ia amploare pe zi ce trece, un subiect tabu în România despre care victimele nu vor să vorbească.

La un an distanță de la acest moment, însă, ceea ce a făcut statul român a fost doar să se lanseze în „ample dezbateri. (…) Începând cu luna octombrie 2015 au avut loc mai multe întâlniri între organizații neguvernamentale și instituții publice, pe fondul unor cazuri de agresiune asupra femeilor, cazuri ce au fost mediatizate intens, scopul principal fiind eficientizarea legislației din domeniu”, se arată în răspunsul oferit de Guvern la o interpelare a deputatei PNL Adriana Săftoiu.

Pe scurt, măsurile pentru combaterea violenței domestice rămân și acum la stadiul de „discuții purtate între ministerele implicate”, de „analiză”, mai ales în ceea ce privește o măsură esențială care ar putea reduce amploarea fenomenului: ordinul de protecție.

„Modificarea capitolului IV – privind ordinul de protecție, din lege, constituie, în prezent, obiectul unor discuții purtate între ministerele implicate (Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Afacerilor Interne și Ministerul Muncii și Justiției Sociale) cu privire la modalitate optimă de reglementare a unui instrument emis”. (…) În ceea ce privește transpunerea și a altor prevederi ale Convenției de la Istanbul, care țin de domeniul de competență al Ministerului Justiției, precizăm, de asemenea, că acestea sunt în prezent analizate în cadrul Ministerului Justiției în vederea identificării eventualelor necesități de modificare legislativă pentru completa implementare a acestei convenții”, se arată în răspunsul Executivului la o interpelare a deputatei PNL.

Măsura introducerii ordinului de interdicție de urgență și a ordinului de restricție sau de protective a fost transpusă și ea într-un proiect de lege care rămâne blocat la nivelul MAI, fapt care dovedește că, de fapt, armonizarea legislației românești cu cea europeană nu este chiar atât de „stringentă” cum scrie în documentele oficiale, mai ales că proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 se află încă în stadiul de consultare publică.

Legea privind violența domestică, modificată în 2012, fără rezultate concrete

Cea mai importantă modificare a legii privind combaterea violenței în familie a fost făcută în 2012, atunci când a fost introdusă prevederea potrivit căreia persoana agresată poate cere instanței un ordin de protecție și de restricție față de făptuitor. dar și că victima are dreptul să se adreseze judecătorului și să solicite ordin de protecție cu caracter provizoriu, iar instanța poate să interzică agresorului să rămână sau să se reîntoarcă în locuința comună, să-l oblige pe agresor să suporte unele costuri, cum ar fi cheltuieli medicale, de judecată, cele generate de adăpostirea victimei.

În plus, victima poate să ceară ordin de restricție care prevede evacuarea agresorului de la domiciliul comun, păstrarea distanței de minim 200 de metri față de persoana vătămată, interzicerea oricărui contact telefonic, corespondențe. Acest ordin de interdicție nu poate depăși doi ani.

Din punct de vedere practic, însă, aplicarea prevederilor la modul real este mult mai anevoioasă. Un raport al Inspecției Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii a arătat că pentru magistrații români, urgența poate ajunge să însemne și 175 de zile (aproape 6 luni), până când pun cazul pe rol, iar apoi poate ajunge la încă 174 de zile, până judecă dosarul. Trimiterea ordinului de protecție la Poliție, pentru a fi aplicat, poate să mai dureze alte luni de zile. Timp în care, în peste 90% din cazuri, o femeie trebuie să facă față soțului, iubitului sau unui alt bărbat care o bate. „Vorbim de situații de viață și de moarte”, a declarat atunci pentru Gândul un expert în domeniu.

În România, o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde

Violența asupra femeilor ocupă, în România, primul loc în ceea ce privește cazurile de violența domestică. Potrivit studiului din 2014 al Agenției Europene pentru Drepturile Fundamentale privind violența asupra femeilor, 3 din 10 românce au fost agresate fizic, verbal sau psihic începând cu vârsta de 15 ani. În realitate, însă, numărul lor este mult mai mare. Cifrele oficiale cuprind doar cazurile de violență care ajung în atenția autorităților. Acest lucru este susținut și de reprezentanții asociațiilor care se ocupă de femeile victime ale violenței domestice.

„Dacă ne referim la numărul persoanelor care vin la ședințele de recuperare și consiliere, în raport cu numărul de apeluri telefonice, acesta este mic. Primim, pe an, undeva la 400 de apeluri și e-mailuri, dar dintre acestea doar 100-150 ajung să vină efectiv să solicite un sprijin. Multe dintre ele se rezumă doar la spijinul primit prin intermediul telefonului sau al e-mailului.”, a spus pentru Gândul Mihaela Mangu-Darvariu, președintele Asociației ANAIS, precizând că aceste procente sunt datorate inexistenței, la nivel național, a unui număr suficient de asociații și centre de ajutor și a adăposturilor pentru femeile aflate în pericol.

Potrivit unui sondaj INSCOP realizat în 2016, 30% dintre români sunt de acord cu afirmația că  „femeile mai sunt bătute și din vina lor”, iar 6,4% susțin că „un bărbat care nu-și bate femeia nu o iubește cu adevărat”, în timp ce 7,3% sunt de acord cu afirmația că „femeia este proprietatea bărbatului”. Potrivit aceluiași sondaj, 8,1% dintre respondenți cred că „bătaia este ruptă din rai”.