Cazul fetiței ucise în Dâmbovița: Principalul suspect și-a închis telefonul încă de sâmbătă

Publicat: 23 09. 2019, 16:03

Johannes Visscher, olandezul urmărit penal pentru omor calificat, lipsire de libertate prin răpire și agresiune sexuală, și-a închis telefonul încă de sâmbătă, au precizat surse din poliție.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Camelia Matei, a declarat, pentru Mediafax, că o persoană a fost pusă sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, lipsire de libertate prin răpire și agresiune sexuală.

Surse judiciare au declarat că este vorba despre olandezul suspect de uciderea fetiței din Dâmbovița.

Totodată, surse din cadrul Poliției Române au precizat că cetățeanul olandez se numește Johannes Visscher.

Întrebată dacă se pregătește solicitarea unui mandat european de arestare pe numele olandezului, Camelia Matei a spus că decizia aparține procurorului de caz.