În plină epidemie de coronavirus, un preot din Giurgiu a călătorit în Israel, alături de un grup numeros de giurgiuveni. Mai multe surse precizează că în aceeași călătorie ar fi fost și colonelul în rezervă depistat pozitiv care a „închis” Spitalul MAI „Gerota”.
Printre membrii grupului se numără consilierul local Ladislau Pick, totodată și medic șef de secție ATI la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, directorul SC Giurgiu Servicii Locale SA (aflată în subordinea Consiliului Local Giurgiu), Silvian Dumitrache, precum și mai mulți membri marcanți ai PSD Giurgiu.
Niciunuia dintre cei menționați nu i s-a făcut niciun test pentru determinarea unei posibile infectări cu coronavirus, și nici nu au intrat în autoizolare la domiciliu.
Spitalul de Urgență prof. Dr. Dimitrie Gerota – București a venit, marți seara, cu precizări legate de pacientul confirmat cu coronavirus. Bărbatul în vârstă de 60 de ani, ofițer în rezerva MAI, a declarat și semnat, la momentul internării, că nu a călătorit în afara țării în ultimele 2 luni.
Fostul adjunct al Poliției Capitalei, diagnosticat cu noul coronavirus în timp ce se afla internat pentru o altă afecțiunela Spitalul „Dimitrie Gerota”, ar putea fi acuzat, oficial, de zădărnicirea combaterii bolilor, după cum a scris Gândul aici.
Cazul polițistului în rezervă depistat cu COVID 19, a declanșat o adevărată furtună. Dacă polițistul a povestit, la început, că nu a fost, recent, dincolo de granițele țării, în noaptea de marți spre miercuri autoritățile au aflat, cu certitudine, că acesta a călătorit în Israel.