Cazul lui Gelu Oltean, fost șef DIPI | Valeriu Șuhan, despre sesiunile de consum de droguri în cadrul unei clinici: Cui folosește povestea?
Redăm integral comentariul lui Valeriu Șuhan, fost ofițer de poliție judiciară, despre cazul fostului șef DIPI Gelu Oltean, arestat în dosarul de trafic de droguri instrumentat de DIICOT Brașov. Acesta este acuzat că alături de concubina sa și un cetățean britanic au organizat diferite reuniuni pentru consum de droguri.
„O știre cu adevărat, bombă ! Fostul șef al unui serviciu secret este reținut și apoi arestat pentru trafic de droguri de mare risc, în urma unei descinderi într-o locuință din Dâmbovița. Ar mai fi implicați deasemenea, o doamnă și un cetățean străin. Cei în cauză, ar fi organizat «diferite reuniuni pentru consum de droguri». Totodată, se vorbește despre o clinică de «wellness» unde astfel de practici ar fi fost prezente. Asta e ceea ce știm acum, sau mă rog, ceea ce ni se spune.
Eu însă, cam cârcotaș, mă-ntreb (și nu doar retoric), cui prodest, cui bono, cui folosește povestea asta cu un fost șef de serviciu secret care s-a apucat brusc, lovit de dambla, să facă trafic de droguri… Desigur, ar folosi interesului legii, al apărării societății împotriva unor practici infracționale extrem de grave, cum este traficul de droguri. Totuși, îmi stăruie în minte formularea laconică a procurorilor cu privire la locul săvârșirii faptei, «într-o casă din Dâmbovița».
Ei bine, această «casă» e de fapt, o clinică cu 44 locuri de cazare, piscină, spa, cabinete medicale, masaj, ce mai, o clinică de wellness. Păi, chiar așa, la vedere, a ajuns să se facă traficul de droguri, iar fostul șef de serviciu secret a devenit atât de naiv ?! Poate, cine știe, o fi dat în mintea copiilor… Dar, dacă mai fac un pas cu mintea și mă gândesc că în orice astfel de situații se derulează percheziții domiciliare și nu numai, la locuințele oficiale sau nu, ale celor implicați, mă lovește brusc imaginea vreunui stick rătăcit cine-știe-pe-unde sau al vreunui alt suport de informație ce poate fi de interes, nu neapărat secretă… Cum dracu’ s-ajungi la ea totuși, că ai încercat și n-ai reușit? N-ar fi bună o percheziție? Ba da, dar cu ce ocazie? Iată, «ocazia» ! Adăugând și coloratura asigurată de informația strecurată în presă, că doamna complice ar fi fost implicată și în luare de mită pe vremea Guvernului Boc ( ! ) adică prin 2009, adică cu 10 (zece) ani în urmă, s-ar putea contura un tablou cu natură moartă…. din interese «superioare». Desigur, nu e neapărat să fie adevărat, e diar o ipoteză. A mea…”, a explicat Valeriu Șuhan.