CC se va pronunța peste o săptămână în privința contestării legii uninominalului asumată de Guvern

Publicat: 15 02. 2012, 11:30
Actualizat: 19 07. 2012, 07:30
Curtea Constituțională se va pronunța, în 12 decembrie, asupra Legii pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Concret, Traian Băsescu a contestat, în 21 noiembrie, la Curtea Constituțională, legea votului uninominal pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament.

Șeful statului a spus că a atacat la Curtea Constituțională articolul 29 din legea asumată de Guvern, care prevede introducerea listei suplimentare la nivel național.

Potrivit lui Băsescu, prin acest articol al legii se încalcă articolul 2 din Constituție referitor la suveranitatea poporului și articolul 62, alineat 1. Articolul 2 din Constituție prevede că "suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum". Conform articolului 62 alineat 1 din legea fundamentală, "Camera Deputaților și Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, potrivit legii electorale.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro