Ce a cerut un inspector fiscal unei patroane pentru a-i proteja firma. După ce a fost refuzat s-a mulțumit și cu banii

Publicat: 06 10. 2015, 21:15
Actualizat: 07 10. 2015, 08:25

Procurorii DNA Ploiești au prins în flagrant, marți după-amiază, un bărbat care lucrează ca inspector în cadrul Administrației Finanțelor Publice a județului Dâmbovița, în timp ce primea mită suma de 2.000 de lei de la o femeie, administrator al unei societăți comerciale, au declarat corespondentului MEDIAFAX surse judiciare.

Inspectorul fiscal ceruse bani pentru a proteja firma respectivă în cazul unor controale, iar anterior primise și alte sume de bani de la femeia de afaceri, au precizat sursele citate.

Apropiați ai denunțătoarei susțin că, anterior flagrantului, aceasta s-a mai întâlnit cu inspectorul fiscală pentru a-i da suma pretinsă, însă bărbatul i-ar fi spus că nu mai vrea bani și i-ar fi solicitat, în schimbul protecției, favoruri sexuale.

La ora transmiterii acestei știri, inspectorul de la Administrația Financiară Dâmbovița se află la audieri la sediul DNA Ploiești, urmând ca anchetatorii să dispună măsurile legale în privința sa.