Prima pagină » Știri » Ce a descoperit ANI după ce a verificat averea Monicăi Iacob Ridzi: „Este un răspuns oficial”

Ce a descoperit ANI după ce a verificat averea Monicăi Iacob Ridzi: „Este un răspuns oficial”

Ce a descoperit ANI după ce a verificat averea Monicăi Iacob Ridzi:
Ce a descoperit ANI după ce a verificat averea Monicăi Iacob Ridzi: "Este un răspuns oficial"

Avocatul lui Ridzi, Alexandru Chiciu, a declarat, duminică, înainte de a intra la Secția exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, pentru a o vizita pe clienta sa, că a primit, vineri, un răspuns de la Agenția Națională de Integritate, care a finalizat verificările în ceea ce privește averea Monicăi Iacob Ridzi în perioada 2008 – 2012 și a constatat că nu există niciun fel de diferență între câștigurile de referință și bunurile dobândite de aceasta.

„Este un răspuns oficial, din păcate, însă, venit mult prea târziu față de situația în care domnia sa se află, dar este o dovadă a faptului că această femeie niciodată nu a mințit, niciodată nu a furat nicio sumă de bani, lucru pe care ANI îl dovedește”, a declarat avocatul.

ANI s-a autosesizat odată cu începerea anchetei DNA privind-o pe Ridzi și a verificat averea acesteia, constatând că nu are avere nejustificată. Verificările administrative ale ANI nu au avut însă vreo legătură cu ancheta penală și procesul Monicăi Iacob Ridzi pentru fapte de corupție.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie, de instanța supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru este încarcerat la Secția exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, unde stă în perioada de carantină, de 21 de zile, urmând ca după această etapă o comisie de specialitate să îi stabilească regimul de detenție.

Potrivit DNA, în perioada 17 martie – 22 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi , în calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel național dedicate Zilei Naționale a Tineretului și externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect.

În acest scop a fost alocată firmelor Artisan Consulting SRL și Compania de Publicitate Mark SRL suma de aproximativ 3.120.000 lei, o valoare mult mai mare decât cea solicitată și aprobată prin buget pentru acest eveniment. Fostul ministru al Tineretului și Sportului a hotărât, de asemenea, în mod unilateral, ca evenimentele să fie organizate în locuri din București, Costinești și 39 reședințe de județ, în care cunoștea că structurile proprii ale ministerului ori alte entități publice sau private vor desfășura manifestări de acest gen, potrivit procurorilor.

De asemenea, procurorii au acuzat-o pe Ridzi că, ulterior declanșării cercetărilor, în 13 iulie 2009, cu ajutorul lui Marius Mihail Mărcuță, ar fi intervenit să fie șterse din calculatoarele MTS aparținând unora dintre coinculpați date informatice și fișiere relevante cu privire la organizarea Zilei Tineretului, atât din agendele de poștă electronică, cât și din memoria calculatoarelor, pentru a împiedica aflarea adevărului.

La data trimiterii dosarului în judecată, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului s-a constituit parte civilă cu suma de 2.736.933,28 lei (640.000 de euro), precizând că își rezervă dreptul de a o modifica în funcție de prejudiciul final stabilit pe baza întregului material probator.

În același dosar, fosta consilieră a Monicăi Iacob Ridzi, Ioana Vârsta, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare, tot pentru abuz în serviciu, iar George Răzvan Nica Udangiu, asociat și administrator la SC Artisan Consulting SRL și SC Compania de Publicitate Mark SRL, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare și doi ani interzicerea unor drepturi. De asemenea, Paul Diaconu, fost director al Direcției Generale Economice și Resurse Umane din Ministerul Tineretului și Sportului, în perioada martie-septembrie 2009, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, după ce judecătorii au constatat că acesta și-a plătit partea de prejudiciu. La fondul dosarului, Diaconu primise o pedeapsă de doi ani și șase luni de închisoare cu executare.

Pedepse cu suspendare au primit și alți șase foști angajați ai Ministerului, aceștia rămânând cu condamnările dispuse la judecarea în fond a cauzei.

Autor

Citește și