Ce a descoperit Protecția Consumatorului la hotelul din Predeal unde un copil a murit înecat în piscină
Comisarul șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Sorin Susanu, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că în urma evenimentului din 27 iunie, când un copil de zece ani a murit înecat în piscina unui hotel din stațiunea Predeal, au fost declanșate mai multe controale la hotelul respectiv, care au scos la iveală mai multe nereguli, cea mai gravă fiind lipsa barelor de protecție din piscină, la nivelul apei.
„În urma tragicului eveniment din Predeal, au fost declanșate mai multe controale, atât la hotelul în cauză, cât și la toate spațiile de agrement acvatic din regiune, unde s-au găsit nereguli mai mici sau mai mari. În ceea ce privește hotelul din Predeal, noi am mai făcut un control la același agent economic în urmă cu cinci sau șase luni și i-am avertizat să remedieze problemele, printre care și lipsa barelor de la nivelul apei, care i-ar fi putut salva viața copilului. Dar nu s-a produs nicio schimbare, prin urmare, sancțiunile vor fi drastice petnru că nu mai vreau să văd lumânări la marginea piscinei și părinți care plâng”, a spus Susanu.
La un hotel de trei stele din Predeal, comisarii de la Protecția Consumatorilor au constatat că barele de protecție de la nivelul apei din piscină lipsea, de asemenea, trusa de prim ajutor, iar calitatea apei nu era conformă.
„Nu s-a încheiat încă procesul-verbal, deoarece reprezentanții hotelului au termen de o săptămână să ne prezinte toată documentația cerută. Dar, pentru neregulile constatate, vor fi sancționați cu o amendă de 70.000 de lei și suspendarea activității până la remedierea problemelor”, a spus șeful CRPC Brașov.
De asemenea, în acest caz a fost deschis dosar penal pentru omor prin imprudență, potrivit sursei citate.
În 27 iunie, un copil de zece ani s-a înecat în piscina unui hotel din stațiunea Predeal, după ce adultul care îl însoțea nu l-a supravegheat corespunzător. Băiatul s-a dus la piscină împreună cu alți cinci copii care erau însoțiți de un bărbat de 41 de ani, tatăl a doi dintre copiii din grup. Deși la piscină erau afișate avertismente în care se preciza că apa din piscină are o adâncime de 1,80 metri, iar copiii trebuie suporavegheați, din primele date a reieșit că bărbatul nu i-a supravegheat corespunzător, iar unul dintre copii s-a înecat. Un echipaj SMURD a fost chemat la fața locului, însă copilul nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
Poliția din Predeal a deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut incidentul
„Se fac cercetări pentru ucidere din culpă. Din primele verificări, principalul responsabil ar fi adultul de 41 de ani care ar fi trebuit să supravegheze copiii, ținând cont că în zonă erau avertismente în ceea ce privește supravegherea minorilor la piscină”, a declarat comisar șef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al Poliției Brașov.