Prima pagină » Știri » Ce a făcut o femeie însărcinată din Galați când a simțit că îi vine sorocul într-un mall

Ce a făcut o femeie însărcinată din Galați când a simțit că îi vine sorocul într-un mall

Ce a făcut o femeie însărcinată din Galați când a simțit că îi vine sorocul într-un mall
O femeie de 30 de ani a născut în toaleta unui magazin din municipiul Galați

Șeful Serviciului de Ambulanță Galați, doctorul Mihai Polinschi, a declarat că, vineri după-amiază, a fost primit un apel la 112 prin care s-a solicitat intervenția unui echipaj medical pentru preluarea unei femei și a unui nou-născut din toaleta unui magazin din centrul municipiul Galați, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Este vorba despre o femeie în vârstă de 30 de ani, cu sarcină la termen, care a născut un băiat, în greutate de trei kilograme. Femeia a născut în toaleta magazinului și, din spusele sale, se află la a treia naștere”, a declarat dr. Mihai Polinschi.

Mama și copilul au fost transportați cu ambulanța la Maternitatea Buna Vestire, din municipiul Galați, iar în prezent se află în afara oricărui pericol.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an