Un taximetrist din Alexandria a ajuns joi la Poliție și la spital, după ce a fost agresat de doi indivizi, pentru că la terminarea cursei cei doi au spus că vor plăti mai târziu, iar taximetristul nu a acceptat.
Incidentul s-a petrecut în plină zi pe o stradă centrală din Alexandria.
Ajunși la destinație, indivizii au încercat să negocieze cu taximetristul plata serviciului pentru „mai târziu” și, pentru că acesta nu a acceptat, a fost lovit cu pumnul de către unul dintre clienți.
Speriat, taximetristul și-a chemat colegii prin stație, care i-au reținut pe cei doi agresori până la sosirea echipajelor de poliție.
„Au venit două persoane în stația de taxi-uri de la spital, nu-i cunoșteam, am văzut că erau cam beți, dar nu mi s-a părut chiar atât de rău. Înțeleg că sunt eliberați acum din pușcărie. Când am ajuns la destinație, s-au dat jos din mașină, am cerut să îmi plătească cursa și au început să mă înjure. Am spus că dacă nu vor plăti cursa mă duc la Poliție, că am bonul de la aparat. În momentul acela, unul dintre ei a venit și m-a lovit în ochiul drept. A început apoi să mă amenințe, să mă înjure, am dat pe stație că am probleme, au venit câțiva colegi și eu nu am mai stat acolo, m-am dus direct la Poliție, că mi-a fost frică să nu dea în mașină. La Poliție am dat declarație, acolo au continuat să mă înjure și să mă amenințe, au zis că data viitoare n-o să mai dea cu pumnul, ci vor folosi cuțitul. Din câte am înțeles de la polițiști, sunt ieșiți acum de la pușcărie, că sunt ieșiți pe recursul compensatoriu. Am fost la medicina legală, apoi la urgențe. Le-am făcut plângere și aștept ce se va întâmpla”, a declarant taximetristul agresat pentru MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Teleorman, Teodora Dragole, evenimentul este spectaculos tocmai pentru că s-a întâmplat în timpul zilei, cei doi agresori neavând nicio problemă cu faptul că se aflau într-o zonă centrală a orașului și puteau fi văzuți.
„S-a întâmplat totul în timpul zilei. Un bărbat de 33 de ani s-a prezentat la Poliția din Alexandria și a sesizat faptul că pe fondul unor neînțelegeri pe care le-a avut cu doi clienți ar fi fost agresat de către aceștia. Din câte am înțeles, cei doi erau recidiviști. Taximetristul s-a dus pe picioare la spital, a venit pe picioare la Poliție”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției.