Ce a spus Elena Udrea azi, la ieșirea de la DNA, despre afacerile fostului său soț și ce declara în urmă cu aproape trei luni despre același subiect
„Să fie întrebat domnul Cocoș”, a adăugat ea, după ce a fost întrebată în legătură cu acuzațiile de spălare de bani și fals în declarații de avere, care ar fi motivele chemării sale la DNA.
Udrea le-a mai spus jurnaliștilor, la ieșirea din sediul central al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), că nu le-a dat nicio declarație anchetatorilor, ea dorind ca înainte de asta să consulte dosarul. Președintele PMP nu a dorit să dea alte informații privind dosarul, pe motiv că acesta este în lucru.
În timpul campaniei electorale, Elena Udrea susținea în cadrul unei ediții speciale GÂNDUL LIVE că nu își ținea la comun banii cu fostul său soț, Dorin Cocoș, și că nu știa detalii despre împrumuturile acestuia.
”Dar haideți să lăsăm justiția să-și facă treaba. Noi nu știm deocamdată ce este adevărat și ce nu este adevărat. Aveți încredere că sunt un om care respectă legea în țara asta. Eu sunt prima care spune să se facă lumină în acest caz (n.r. dosarul Microsoft) și să aflăm care este adevărul”, a declarat, la acea vreme Elena Udrea.
Ulterior, întrebată dacă ținea banii la comun cu Dorin Cocoș, pe când erau căsătoriți, Elena Udrea a răspuns: „’Nu, nu făceam multe alte lucruri împreună. (…) Nici lucruri din viața lui privată nu am știut”‘.
Pe de altă parte, întrebată dacă a văzut-o în sediul DNA pe fosta șefă a DIICOT Alina Bica, Elena Udrea a răspuns că nu.
La scurt timp după ieșirea Elenei Udrea, la DNA a venit și președintele PDL București, Adriean Videanu, citat pentru a fi audiat, în contextul în care numele lui ar fi fost menționat de fostul ministru Gabriel Sandu în declarații date în dosarul Microsoft. Sandu le-ar fi spus procurorilor că el a aflat, în prima parte a anului 2009, că pentru finanțarea PDL și a campaniei electorale a partidului ar fi fost create mecanisme care colectau fonduri din companii înregistrate în jurisdicții internaționale, iar de aceste operațiuni s-ar fi ocupat persoane bine pregătite și de încredere, „care reprezintă interesele unor corporații”, declarațiile fiind prezentate în documente citate de Antena 3.
Președintele PMP, Elena Udrea, a fost pusă sub acuzare pentru spălare de bani și fals în declarații de avere, întrucât nu a menționat împrumuturi acordate de fostul său soț, Dorin Cocoș, unei firme pe care acesta o deține, împrumuturi despre care Udrea ar fi știut, întrucât încasa dividende.
Potrivit unor documente ale procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, obținute de MEDIAFAX, Elena Gabriela Udrea, fost ministru, în prezent deputat, era obligată să își declare averea, însă aceasta nu a notat, în declarațiile de avere din 2010, împrumuturile acordate de fostul său soț, Dorin Cocoș, firmei acestuia SC Euro Hotels International Co SRL, în condițiile în care Udrea declara încasarea de dividende de la această societate.
„Având în vedere obligația legală de a-și declara averea, faptul că, în perioada 2009 – 2013, Udrea Elena Gabriela a declarat achiziționarea mai multor bunuri imobile a căror valoare depășește veniturile obținute ca ministru, deputat sau din activitatea didactică se prezumă că aceasta a utilizat veniturile din alte surse – împrumuturi, dividende, asumându-și răspunderea pentru proveniența acestora”, se arată în documentele citate.
Anchetatorii au probe că Dorin Cocoș a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, iar sumele de bani obținute cu titlu de folos necuvenit din săvârșirea acestei infracțiuni ar fi fost utilizate în achiziția de imobile și pentru creditarea societăților.
„Din declarațiile de avere din perioada 2009 – 2014 rezultă că Udrea Elena Gabriela cunoștea proveniența fondurilor utilizate pentru achiziționarea de bunuri comune, având cunoștință și de intenția inculpatului Cocoș Dorin de obținere a unor chitanțe false privind restituirea pretinsului împrumut de la Pescariu Dinu”, au mai scris procurorii în documntele citate.
Potrivit Legii 656/2001, dobândirea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni, constituie infracțiunea de spălare a banilor.
Procurorii au precizat, în documentele citate, că în perioada 2009-2010, Dorin Cocoș a încheiat 16 contracte de împrumut cu SC Euro Hotels International Co SRL, în valoare totală de 544.000 de lei, toate fiind acordate pentru o perioadă de 11 luni.
În acest context, procurorii prezintă și acuzațiile din dosarul Microsoft, arătând că, în 2009, Dorin Cocoș, în baza unei înțelegeri cu Gheorghe Ștefan și cu Gabriel Sandu, ar fi pretins de la Claudiu Florică și Dinu Pescariu nouă milioane de euro pentru el, 3.996.360 de euro pentru Ștefan și 2,7 milioane de euro pentru Sandu. Banii ar fi fost ceruți de Dorin Cocoș pentru a-și exercita influența asupra lui Gabriel Sandu, precum și asupra altor persoane din Guvern și, respectiv, din Ministerul Comunicațiilor și Ministerul de Finanțe, pentru a asigura firmelor susținute de Florică adjudecarea contractului de licențiere Microsoft din anul 2009. Cocoș ar fi primit de la Florică, prin intermediul lui Pescariu, suma de nouă milioane de dolari.
„Sumele de bani au fost transferate din contul D-CON.NET în contul Barringwood Investment Ltd, de unde suma de 3.996.360 euro a fost transferată în contul DD Land Oil Corporate LTD, suma de 2.700.000 euro în contul firmei Essim Partners C, iar suma de 9.000.000 de euro a fost remisă lui Dorin Cocoș. Disimularea banilor s-a făcut prin contracte fictive”, se mai arată în documentele citate.
Anchetatorii susțin și că din verificarea extraselor de cont rezultă că, în mai 2012, Dinu Pescariu a efectuat o plată în sumă de 2,5 milioane de euro către Gheorghe Stelian, persoană implicată în proiecte imobiliare împreună cu Dorin Cocoș.
„În cursul anului 2010, o persoană din anturajul lui Gheorghe Stelian a preluat creanța aferentă creditului de 3,26 milioane de euro contractat de Udrea Elena Gabriel la BRD-Group Societe Generale SA”, au mai scris procurorii în documentele citate.
Dorin Cocoș este arestat preventiv în dosarul Microsoft, alături de primarul suspendat al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan. În arest preventiv au fost, până în 25 ianuarie, și fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu și omul de afaceri Dumitru Nicolae, aceștia fiind în prezent în arest la domiciliu.