Ce a transmis jurnalistul român despre care se spunea că a fost rănit în atentatele din Franța

Publicat: 14 11. 2015, 12:32

„Nu am pățit nimic. Sunt bine. Merg spre muncă. Am tot ce îmi trebuie, sunt bine. Chiar vă rog să vă liniștiți. Vă mulțumesc pentru mesaje”, a spus Andrei Marian Mihai, într-un mesaj audio postat pe pagina sa de Facebook.

Jurnalistul a mai menționat că a fost uimit de mesajele pe care le-a primit.

„Cineva a spart contul meu azi-noapte și din câte văd am fost dat rănit, în comă. Vă rog din suflet prieteni stați fără grijă. Sunt chiar foarte bine. Nu înțeleg cine a făcut acest lucru stupid(…). Nici nu mai eram în zona unde s-au întâmplat atentatele”, i-a scris jurnalistul unui priten, care a postat ulterior mesajul pe contul de pe pagina de socializare.

Vineri seară, la puțin timp de la atentatele din Paris, pe pagina de Facebook a lui Andrei Marian Mihai au fost postate mai mulet mesaje ale unor persoane care menționau că jurnalistul s-ar afla printre victimele atacurilor.

Cel puțin 140 de persoane au fost ucise în urma unor atentate teroriste multiple ce au avut loc, vineri seară, în mai multe zone din Paris. În Franța a fost decretată starea de urgență pe teritorul național.

Ministerul de Externe Bogdan Aurescu a declarat, sâmbătă, la Digi24, că celula de criză a MAE a fost activată încă de noaptea trecută, iar la Ambasada României de la Paris nu au fost înregistrate solicitări de asistență consulară, însă au fost mai multe persoane care au sunat pentru a se interese de starea unor români stabiliți în Paris. Aurescu a adăugat că, până în acest moment, verificările au fost „pozitive”, iar pe lista provizorie a victimelor nu se află și români.