Ce a vrut să arate șefa Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse prin întrebarea „De ce o femeie nu poate fi motostivuitor?”
După ce președintele Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați a fost ironizat pe Internet în urma unui interviu în care s-a întrebat retoric de ce femeile nu pot fi „motostivuitor” sau bărbații „om de serviciu”, referindu-se la posibilitatea ca firmele cu peste 50 de angajați să aibă un expert în egalitatea de șanse, Grațiela Drăghici a spus, duminică, pe pagina sa de Facebook, povestea „Femeii PE motostivuitor”.
Astfel, Drăghici povestește cum o femeie s-a prezentat la un interviu pentru un post pe motostivuitor. Deși femeia a fost respinsă de două ori, într-un final a fost angajată.
„Povestea ” Femeii PE motostivuitor”. Si de ce am ales acest exemplu în interviu. A fost odată ca niciodată o mare companie de cauciucuri care avea nevoie de personal la unul dintre depozite, și el foarte mare, unde munca nu era deloc ușoară. Angajatul trebuia sa lucreze PE motostivuitor și sa aibă forță fizica necesara pentru a mai ridica sau așeza pe raft cauciucurile. Astfel ca au dat anunț de angajare. Și ce sa vezi…S-a prezentat numai o femeie. Pe care au respins-o, apreciind ca este nevoie de forță fizica și de o anume constituție pentru a face fata cerințelor postului. Și au mai dat încă o data anunțul. Și de aceasta data s-a prezentat numai femeia. Pe care iar au respins-o. După al treilea anunț, nemaiptand sa o scoată la capăt nici cu femeia, nici cu postul, au angajat-o”, scrie șefa Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit Grațielei Drăghici, morala este că promovarea femeilor în orice domeniu al vieții sociale poate aduce valoare adăugată și bunăstare socială.
„Din păcate, ieri dând SEARCH pe Google Imagini la > nu am găsit nici o fotografie. De aceea, dacă cineva deține în arhiva o astfel de fotografie rog respectuos să mi-o trimită”, a mai scris șefa ANES.
În întreaga postare, Drăghici folosește de mai multe ori formula „femeie PE motostivuitor”, având în vedere ironiile apărute în mediul virtual după ce s-a întrebat „ De ce o femeie nu poate fi motostivuitor? Pentru că sunt, dar sunt puține. De ce un bărbat nu poate fi om de serviciu?”.
Ulterior, Grațiela Drăghici și-a explicat greșeala într-o postare pe Facebook, în care a invocat întrebările numeroase, presiunea timpului și dorința de a explica legea adoptată recent de Guvern, având în vedere că urma să acorde un alt interviu.
După această greșeală, șefa Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse a mai spus, pentru televiziunea publică: „Avem încă în România meserii masculinizante și meserii feminizante. Ați văzut, vedem pe televizoare femeile de servici din România. De ce este feminizantă? De ce n-avem om de servici? De ce avem muncitori de pe șantiere sau muncitorul cutare, de ce n-avem muncitoarea de pe șantier? Nu este exemplu. Motostivuitorul, ce vreți dumneavoastră, tractorist”.