Ce amendă primești dacă porți mască din material textil sau de plastic, începând de sâmbătă
Noi restricții aprobate de guvern în contextul valului 5 al pandemiei COVID-19 intră în vigoare sâmbătă, 8 ianuarie. Cea mai importantă măsură vizează obligativitatea purtării măștii de protecție și în aer liber, nemaifiind permise măștile din pânză sau plastic, ci doar cele de tip medical sau FFP2.
Astfel, de sâmbătă, cine merge într-un spațiu public purtând o mască textilă riscă să fie amendat cu până la 2500 de lei. „Este ca și cum nu ar avea mască”, declara ministrul de Interne, Lucian Bode, într-un interviu pentru Digi24.
Guvernul a aprobat Hotărârea privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul României, începând cu 8 ianuarie, precum și măsurile care se aplică pe durata acesteia, în contextul valului 5 al pandemiei de COVID-9.Magazinele și restaurantele pot rămâne în continuare deschise până la ora 22.00.
Vor exista limitări pentru activitatea restaurantelor, pentru spectacole sau evenimente sportive, în funcție de rata de infectare din fiecare localitate.
La incidență COVID sub 1 la mia de locuitori, majoritatea activităților vor fi permise la o capacitate de 50%, pentru persoanele vaccinate, trecute prin boală sau care au un test COVID negativ. La incidență peste 3 la mie, capacitatea va fi de 30%.
Purtarea măştii de tip medical sau FFP2 în toate spaţiile închise şi deschise.
FFP înseamnă „piesă facială filtrantă” şi este un standard european pentru eficienţa măştii. Acest tip de mască filtrează cel puţin 94% din toţi aerosolii, inclusiv virusurile din aer precum SARS-CoV-2, precizează autorităţile. Excepţie de la măsura cu măştile fac următoarele categorii de persoane:
- a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
- b) persoanele care sunt singure în birou;
- c) prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
- d) reprezentanţii cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane; e) vorbitorii aflaţi în spaţii închise sau deschise cu condiţia respectării distanţei de minimum 3 metri între aceştia şi oricare din celelalte persoane din public;
- f) persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activităţi sportive