Prima pagină » Știri » Ce amendă riscă cei care fac apeluri false la 112 / Senatul a aprobat OUG privind creșterea acesteia

Ce amendă riscă cei care fac apeluri false la 112 / Senatul a aprobat OUG privind creșterea acesteia

Senatul a aprobat, miercuri, ordonanța de urgență ce prevede creșterea cuatumului amenzilor pentru apelurile false la 112 de cinci ori, de la 1.000 la 5.000 de lei. Amendamentul prin care cartelele prepay vor putea fi cumpărate doar cu buletinul, a fost exclus din proiect.

Proiect de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.62/2019 a fost adoptat cu 68 de voturi „pentru” și șapte abțineri.

Proiectul de ordonanță are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.34/2008 privind organizarea și funcționmarea Sistemului Național unic pentru apeluri de urgență, se arată în raportul comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.

Un aspect important al Ordonanței se referă la creșterea cuantumului amenzii pentru apelurile false la 112, de cinci ori, de la 1.000 la 5.000 de lei. Astfel, se vor sancționa astfel:

„a) apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114, cu amendă de la 500 la 1.000 de lei

b) alertarea falsă a agențiilor specialziate de intervenție, cu amendă de la 1.500 lei la 5.000 de lei”, se arată în proiectul de lege.

Prevederea care se referă la obligația furnizorilor de servicii de telefonie mobile, pentru care plata se face în avans, de a furniza serviciul numai după ce au colectat datele de identificare ale utilizatorului cartelei SIM care va beneficia de respectivele servicii, nu a fost admisă, amendamentul a fost respins în cadrul comisiei de apărare.

Senatul a fost prima Cameră sesizată, însă for decizional este Camera Deputaților.

 

Citește și