Prima pagină » Știri » Ce anunț a făcut ISU cu privire la clubul din Constanța unde a izbucnit un incendiu

Ce anunț a făcut ISU cu privire la clubul din Constanța unde a izbucnit un incendiu

Ce anunț a făcut ISU cu privire la clubul din Constanța unde a izbucnit un incendiu
Clubul din Constanța unde a izbucnit, duminică seara, un incendiu fusese sancționat, anul trecut, de pompieri pentru mai multe nereguli, una dintre acestea fiind lipsa autorizației de securitate la incendiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea, în aprilie 2014 pompierii au verificat clubul din incinta Casei de Cultură din Constanța, unde a avut loc incendiul de duminică seara, și au descoperit nouă nereguli pentru care au dat patru amenzi și cinci avertismente, una dintre aceste nereguli referindu-se la faptul că nu s-a solicitat autorizație de securitate la incendiu.

În luna aprilie a acestui an, reprezentanții ISU s-au deplasat din nou la clubul din incinta Casei de Cultură, dar au constatat că acesta era închis, iar administratorii au organizat un punct de lucru al acestuia în Mamaia.

La momentul controlului, clubul din stațiune era în amenajare, dar cu acel prilej echipele de control au constatat două nereguli care se refereau la partea electrică. Pompierii urmau să revină la punctul de lucru din incinta Casei de Cultură în această toamnă, pentru un nou control.

În prezent, reprezentanții ISU fac verificări pentru a stabili dacă clubul avea toate autorizațiile necesare, dar și pentru a afla cauza exactă a producerii incendiului.

Reprezentanții clubului au scris pe pagina de Facebook a localului că, în urma incendiului, acesta a suferit pagube minore.

„A avut loc de la o defecțiune tehnică, nu au fost victime internate în spital. Menționăm că pub-ul a fost afectat în proporții minore și nu există pagube materiale (doar geamurile care au fost sparte de către pompieri pentru a putea interveni)”, se arată în mesajul postat pe Facebook.

Pompierii au fost solicitați să intervină, duminică, în jurul orei 20.00, la Culture Club, aflat în incinta Casei de Cultură din Constanța, unde izbucnise un incendiu. Acolo s-au deplasat două autospeciale, incendiul fiind localizat la un tablou eletric.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, cinci persoane, angajate ale clubului, se aflau în incintă la momentul izbucnirii incendiului, acestea părăsind zona când au simțit miros de fum.

Două dintre cele cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului după ce au inhalat fum, refuzând însă să fie transportate la spital.

Incendiul a avut loc la două zile de la tragedia din clubul bucureștean Colectiv, unde au murit 30 de persoane, iar peste 180 au fost rănite, în urma unui incendiu declanșat de la artificii aprinse in fața scenei unde avea loc un concert al trupei rock Goodbye Gravity. Un număr de 146 de răniți au fost internați în 12 spitale din Capitală, mai mult de jumătate dintre aceștia fiind în stare gravă sau critică, iar prognosticul medicilor în cazul acestora fiind foarte rezervat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?