Ce ar putea păți elevii care optează să nu facă ora de religie
„Modificările care au loc în timpul anului școlar dau peste cap sistemul de învățământ. Nu întâmplător a fost introdus în Legea Educației Naționale un articol conform căruia orice modificare intră în vigoare la începutul anului școlar”, spune președintele FSLI Simion Hancescu, într-un comunicat, referindu-se la faptul că decizia Curții Constituționale privind ora de religie devine executorie pe 9 martie.
Conducerea FSLI este de părere că parlamentarii din cele două comisii de învățământ, din Senat și Camera Deputaților, împreună cu reprezentanții Ministerului Educației, trebuie să găsească o soluție aplicabilă până la finalul acestui an școlar și una care să reglementeze statutul orei de religie începând cu anul școlar 2015 – 2016.
Totodată, legiuitorul ar trebui să reglementeze ce se întâmplă cu elevii care nu optează pentru ora de religie, în timp ce colegii lor participă la acest curs, mai spune Hancescu, citat în comunicat.
În plus, Hancescu se întreabă de ce Curtea Constituțională spune că Legea Educației e neconstituțională în această privință, după ce a considerat că este constituțională în 2011, când a fost de asemenea contestată.
Curtea Constituțională a decis, în 12 noiembrie 2014, că obligația de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educației, este neconstituțională, oficiali ai Curții precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută doar de cei care vor să studieze disciplina.
CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educațională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conștiință.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că profesorii de religie care și-ar putea pierde orele ca urmare a refuzului părinților de a-și înscrie copii la această materie „vor căuta dreptatea în justiție”, iar dacă vor avea câștig de cauză, MEN va trebui să le achite salariile rămase neplătite.
Potrivit ministrului, la ora actuală, religia este predată în școli de aproximativ 6.000 de profesori, dintre care 4.200 sunt titulari.
Ministrul Educației spunea, în 13 februarie, că elevii ar putea face solicitare pentru participarea la ora de religie o singură dată pe ciclu de învățământ – primar, gimnazial și liceal, excepție făcând anul școlar 2015-2016, când își vor exprima opțiunea indiferent de anul de studiu.