Ce au aflat polițiștii despre șoferul băut care a făcut praf cinci mașini parcate în Capitală
Oficialii de la Brigada Rutieră a Capitalei spun că ” în urma cercetărilor ulterioare efectuate, s-a stabilit că autoturismul care a ricoșat în cele cinci mașini parcate a fost acroșat de un alt autoturism care se deplasa pe aceeași direcție de mers”.
Deocamdată nu s-a stabilit însă dacă șoferul care a intrat în a doua mașină făcuse o manevră greșită, sau dacă impactul a fost provocat chiar de șoferul care a lovit cinci autoturisme parcate.
Informațiile celor de la Brigada Rutieră vin după ce, inițial, primele cercetări făcute la fața locului îl indicau ca principal responsabil pe șoferul a cărui mașină a intrat în autoturismele de pe marginea drumului. Polițiștii precizează totodată că acesta avea o alcoolemie de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Accidentul a avut loc luni noapte, la ora 00.30, pe Calea Griviței din sectorul 1 al Capitalei. Cinci autoturisme parcate pe marginea străzii au fost distruse aproape în totalitate iar două persoane, aflate în mașina care a pierdut direcția, au ajuns la spital cu răni ușoare.
În acest caz oamenii legii fac cercetări pentru distrugere, conducere sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală.