Procurorii DIICOT au hotărât, miercuri, să îl cerceteze pe C.B., în vârstă de 17 ani, sub control judiciar.
Mama băiatului a fost chemată de dimineață la sediul DIICOT pentru a îl însoți pe acesta la expertiza psihiatrică, la cererea medicilor, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Tânărul a fost supus unei expertize psihiatrice la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”.
Ulterior, cum procurorii au decis să îl cerceteze sub control judiciar, tânărul a putut pleca, însoțit de mama sa, înapoi la Craiova. În cazul său, a fost dispus un control judiciar strict, cu toate restricțiile prevăzute de lege, au mai spus sursele citate.
Tânărul a fost reținut, marți seară, de procurorii DIICOT, care au făcut în aceeași zi percheziții la locuința lui, iar apoi l-au audiat.
Adolescentul a fost pus sub învinuire și reținut pentru săvârșirea infracțiunii de promovare a mesajului fundamentalist islamic prin propagandă, prevăzută de articolul 33, alineatul 4, din Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.
Anchetatorii au informații că tânărul promova în mod sistematic, în mediul virtual, prin intermediul platformelor online, mesaje de susținere a organizațiilor teroriste, filme în care erau prezentate decapitări ale unor persoane capturate de membri ai grupării ISIS, dar și materiale video cu mesaje de amenințare și folosire a unor mijloace de natură să pună în pericol viața și integritatea persoanelor.
Potrivit procurorilor, tânărul și-ar fi arătat disponibilitatea de a deveni martir pentru Statul Islamic, fie mergând acolo unde gruparea acționează, fie sacrificându-se în state din Europa la ordinul membrilor grupării.
El s-ar fi interesat de modul în care ar putea achiziționa arme de tip AK, grenade, veste antiglonț și, de asemenea de a studia modalitatea în care poate fi construită artizanal o bombă
Anchetatorii arată că tânărul a alocat un timp foarte mare accesării și vizualizării unor materiale de propagandă pentru Statul Islamic, ce prezentau execuții prin decapitare, incendiere, împușcare și antrenamente specifice.
În plus, el și-a ales nume de origine arabă și, sub acestea, și-a creat mai multe conturi pe rețelele de socializare, încercând la început să intre în contact cu adepți sau membri ai Statului Islamic. Ulterior, mai spun procurorii, pe fondul radicalizării sale profunde, adolescentul a ajuns să convingă noi persoane să devină adepți ai Statului Islamic.
Băiatul este elev în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic Auto din Craiova. Mama sa este angajată la Regia Autonomă de Transport Craiova, iar tatăl său a fost eliberat recent din penitenciar.
Familia tânărului spune că acesta a renunțat în urmă cu doi ani la religia creștin-ortodoxă și a trecut la cea islamică. Bunicul băiatului afirmă că acesta mergea frecvent „la o biserică musulmană”.
„Am aflat de doi ani, de atunci știu povestea, că s-a dus la biserica asta. Se ducea acolo, eu de unde să știu ce făcea … se închina. Am aflat că o ține într-una așa, că face 18 ani și că pleacă la Israel. De azi dimineață, de la șase sunt terminat. Strâng actele, cărțile (n.r. – procurorii). Ne zicea că îi place și tot neamul a încercat să îl convingă să renunțe, dar nu voia. Știam că se duce de doi ani la o biserică și ziceam că decât vagabond prin curte, mai bine se duce la o biserică, dar habar nu aveam ce biserică. Abia am aflat că e musulmană”, a declarat bunicul tânărului.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dolj susțin că tânărul nu avea un comportament suspect în timpul orelor de curs.
Pe blogul Gazda Islamică, tânărul povestește cum a devenit musulman: „Am avut un prieten pe nume Omar Hamadi (…) care stăpânea bine limba română. (…) Mi-a spus despre evenimentele care au avut loc în Siria și pentru că am trăi într-o țară europeană nu am auzit despre aceste evenimente vreodată și, când am aflat ce s-a întâmplat cu el, m-am dus să fac unele cercetări pe această temă”.
El spune că a urmărit pe internet evenimentele din Siria și că într-o primă înregistrare a putut vedea armata lui Bashar al-Assad, care l-a șocat.
„După cinci luni de cercetare, am aflat ce s-a întâmplat în Siria și că nu reprezintă Islamul și apoi am încercat să găseasc musulmanii din Craiova/România și îi mulțumesc lui Allah că am găsit-o pe sora (Damian Maya)”, afirmă băiatul.
Tânărul mai spune că i-a povestit acesteia despre informațiile obținute și i-a spus că vrea să știe mai multe despre Islam, pentru a deveni musulman.
„Îi mulțumesc lui Allah, a fost de acord să mă învețe cum să devin musulman și după trei luni de predare a Islamului am devenit un alt om, un musulman. (…) Mulțumesc lui Allah că m-am oprit de la toate relele, cum ar fi fumatul, alcoolul, drogurile (…)”, mai scrie tânărul.
El mai povestește că i-a spus mamei sale despre cât de frumos este să fii musulman și au avut o discuție îndelungată pe această temă. De asemenea, spune că a avut de ales între relația cu tatăl său și islamism și a ales „viața cu Allah”.
„Am ales viața mea cu Allah. (Tatăl meu – n.r) mi-a spus o mulțime de cuvinte dure, că nu sunt fiul său și că el nu a avut niciun fiu. Acum, eu locuiesc cu bunicul meu și bunica mea”, mai scria băiatul.
Tânărul povestește și despre planurile sale, după ce va împlini 18 ani: „La 18 ani, după finalizarea studiilor, voi lua bacalaureatul și permisul de conducere și apoi vreau să merg la Universitatea Islamică din Medina (cu voia lui Allah), în scopul de a salva Coranul Sfânt și cărțile Hadith și Islamul, în scopul de a cunoaște povestea completă și a devenit un predicator islamic”.
Băiatul obișnuia să intre și pe diverse forumuri, unele dintre acestea accesate de pasionați de jocuri pe calculator. Pe unul dintre acestea a scris, în iulie 2012, că nu mai vrea să depindă de părinții săi: „Vă salut pe toți membrii și vizitatorii acestui site. (…) am 14 ani și caut ca pe la 15 ani să nu mai depind de părinți. Am aflat că există și un serviciu în care tu esti tester de jocuri, pe scurt testezi jocuri. Am mai căutat chestii pe net să văd și am găsit că nu trebuie să ai studii superioare, ci doar 12 clase, bacu nu conteaza. Sunt din Craiova și cine mă poate ajuta sau are o idee despre ce vorbesc eu aici îi rog din suflet să își spună ideea. Am mai aflat că lucrezi 8 ore pe zi și ești plătit”.