Prima pagină » Știri » Ce au decis polițiștii în cazul celor șapte vasluieni care au violat o fată de 18 ani până la leșin

Ce au decis polițiștii în cazul celor șapte vasluieni care au violat o fată de 18 ani până la leșin

Ce au decis polițiștii în cazul celor șapte vasluieni care au violat o fată de 18 ani până la leșin
Ce au decis polițiștii în cazul celor șapte vasluieni care au violat o fată de 18 ani până la leșin

Conducerea Poliției Județene Vaslui a dispus, marți, ca tinerii din localitatea Văleni acuzați că au sechestrat și violat o elevă timp de mai multe ore să se prezinte zilnic la postul comunal de poliție pentru a semna într-un registru, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Decizia schimbării programului de a se prezenta la Poliție în cazul celor șapte tineri, de la patru la șapte ori pe săptămână, a fost luată în urma mediatizării cazului. De altfel, a dost lansată o petiție on-line, semnată până acum de peste 100.000 de persoane, prin care se cere judecarea în stare de arest preventiv a tinerilor.

„Până acum, cele șapte persoane aveau obligativitatea de a se prezenta la Postul de Poliție Văleni de patru ori pe săptămână. De astăzi (n.r. – marți), trebuie să semneze zilnic o foaie de prezență. Nimeni nu lipsește, toți cei șapte sunt acasă, deși se inducea ideea că doi ar fi plecat de la domiciliu. Dacă nu respectă măsurile, atunci propunem schimbarea măsurii preventive”, a declarat, marți, șeful Poliției Județene Vaslui, Mihai Carp.

Potrivit acestuia, polițiștii vasluieni „și-au făcut datoria” în cazul celor șapte tineri acuzați de viol.

„Nu ne face cinste și onoare acest caz pentru că iarăși apărem pe prima pagină a ziarelor. Sunt cu conștiința împăcată că noi, ca Poliție, ne-am făcut datoria. Restul, fiecare instituție să-și facă treaba profesionist”, a mai spus Mihai Carp.

Cei șapte tineri cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, din localitatea vasluiană Văleni, sunt judecați, sub control judiciar, după ce ar fi sechestrat și violat, timp de mai multe ore, în noiembrie 2014, o elevă de 18 ani, care ulterior a fost transportată la spital. Potrivit cercetărilor făcute de anchetatori, adolescenta a fost abuzată sexual în două rânduri, în aceeași seară, de către cei șapte tineri.

Astfel, imediat după ce a terminat cursurile, eleva s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu doi dintre tineri, care s-au oferit să o ducă acasă cu mașina. Aceștia însă au mers pe un câmp din apropierea localității Văleni, unde au chemat și alți patru prieteni din sat. Trei dintre aceștia au sechestrat-o în mașină pe fată, apoi au violat-o, în pofida insistențelor victimei de a fi dusă acasă. Ulterior, cei șase vasluieni s-au mutat cu mașina pe un alt câmp, din apropierea localității Moara Domnească, unde și-au mai chemat un prieten, patru dintre aceștia, alții față de prima dată, abuzând-o sexual pe adolescentă. La un moment dat, eleva a leșinat, fiind trezită de către violatori cu alcool, după ce a fost stropită pe față.

După aproximativ trei ore, victima a fost dusă acasă și i s-a recomandat să nu povestească despre cele întâmplate. Însă, eleva a mărturisit părinților că a fost abuzată sexual, fiind sesizate atât Poliția cât și Ambulanța, un echipaj medical transportând-o la spital.

Reținuți inițial de către polițiști, cei șapte tineri au fost arestați preventiv de Judecătoria Vaslui la trei zile după viol. La începutul lunii aprilie, aceeași instanță a decis eliberarea, pe rând, din arestul Poliției a celor șapte vasluieni acuzați de viol, fiind plasați în arest la domiciliu. În 19 iunie, Judecătoria Vaslui a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar în cazul celor șapte tineri. Prin acea decizie, instanța i-a obligat pe cei șapte să se prezinte la IPJ Vaslui în zilele stabilite prin programul de supraveghere. De asemenea, cei șapte tineri au primit interdicția de a părăsi satul Văleni, de a merge în baruri, la adunări publice și în locuri de agrement, de a participa la manifestări sportive, culturale sau alte adunări publice și de a deține, folosi sau purta arme. Aceștia sunt obligați, de asemenea, să nu ia legătura cu tânăra pe care au violat-o, cu părinții acesteia și cu martorii din dosar.

Cei șapte au fost trimiși în judecată în decembrie 2014, pentru viol și lipsire de libertate, iar următorul termen va avea loc în 14 august la Judecătoria Vaslui.

În 23 iunie, în urma unei sesizări făcute de Asociația pentru Implementarea Democrației (AID), Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspectia Judiciară să facă verificări privind eliberarea din arest a celor șapte tineri.

„La data de 23 iunie 2015, președintele CSM a înaintat Inspecției Judiciare sesizarea formulată de Asociația pentru Implementarea Democrației, în conținutul căreia se solicita să se efectueze verificări cu privire la măsurile dispuse de judecători și procurori în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Vaslui, care are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal. Sesizarea a fost înregistrată atât la Direcția de inspecție pentru judecători cât și la Direcția de inspecție pentru procurori. În prezent se efectuează verificări prealabile pentru a se stabili dacă există indicii ale săvârșirii vreunei abateri disciplinare de către judecătorii care s-au pronunțat cu privire la măsurile preventive luate față de cei 7 inculpați din dosarul menționat cât și de către procurorii care au participat în ședințele de judecată”, se arăta într-un comunicat de presă al Inspecției Judiciare.

Tot în 23 iunie, AID a sesizat Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție în cazul deciziei de eliberare din arest a tinerilor din Văleni, care au violat-o pe elevă, până când aceasta și-a pierdut cunoștința. Parchetul instanței supreme a făcut verificări interne, concluziile urmând să fie prezentate în perioada următoare, conform AID.

În 25 iunie, mai multe organizații neguvernamentale și asociații care promovează prevenirea și combaterea violenței sexuale au solicitat Ministerului Justiției și Președinției să se implice în cazul elevei din județul Vaslui, după ce autorii au fost puși în libertate de către instanță. În acest sens, rețeaua „Rupem tăcerea despre violența sexuală”, din care fac parte 15 asociații, grupuri și ONG, a transmis o scrisoare deschisă celor două instituții ale statului intitulată „Nu uitați drepturile victimelor”.

„Organizațiile semnatare au luat la cunoștință cu îngrijorare judecarea în stare de libertate, prin înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, a agresorilor fetei de 18 ani, care a fost violată anul trecut, când se întorcea de la școală, în localitatea Văleni, județul Vaslui. În acest caz, care a revoltat opinia publică, șapte tineri au violat ore în șir o elevă de liceu până când aceasta și-a pierdut cunoștința. În ciuda acestor fapte grave, eliberarea din măsura de arest a fost motivată de judecătorii vasluieni prin prisma lipsei antecedentelor penale, susținând că «măsura arestării preventive nu mai întrunește cerința proporționalității acesteia cu gravitatea acuzației aduse acestora». Ca organizații ce promovează prevenirea și combaterea violenței sexuale, dorim să aducem drepturile victimelor infracțiunilor în atenția opiniei publice și a instituțiilor care și-au luat angajamente în direcția eliminării violenței împotriva femeilor. În timp ce agresorii își permit avocați care le apără interesele, drepturile victimelor rămân adesea pe hârtie”, se arăta în scrisoare adresată Ministerului Justiției și Președinției României.