Ce au găsit polițiștii vâlceni în locuințele a doi bărbați din Ocnele Mari. Obiectele au fost ridicate imediat
Polițiștii din Vâlcea au găsit, în urma a șase percheziții făcute, luni, la locuințele a doi bărbați din orașul Ocnele Mari, aproape o mie de obiecte susceptibile a face parte din patrimoniul cultural național, se arată într-un comunicat dat publicității, marți, de Poliția Română.
Conform sursei citate, în urma perchezițiilor făcute la Ocnele Mari, polițiștii au ridicat 294 de bunuri susceptibile a fi clasate în patrimoniul cultural național – inele, monede, fibule, paftale, medalii, verigi, monede și unelte din bronz și fier. De asemenea, la locuințele percheziționate au fost descoperite două detectoare de metale, deținute conform unor autorizații emise cu respectarea cadrului legal privind patrimoniul cultural național, autorizații conform cărora toate obiectele descoperite ar fi trebuit predate autorităților cu competențe în domeniul protejării obiectelor de patrimoniu.
Totodată, din alt spațiu au fost ridicate alte 678 de bunuri – inele, fibule, paftale, unelte, monede, brățări, cercei, amulete, clopoței, vârfuri de săgeți, pinteni, catarame de harnașament, arme, cuie, mărgele, verigi și fragmente de oglindă -, care, de asemenea, ar putea face parte din patrimoniul cultural național.
Polițiștii au găsit și peste două sute de petarde din categoria a II-a, interzise la deținere, și 59 de articole pirotehnice, respectiv artificii din categoria I.
Doi bărbați, unul în vârstă de 37 de ani, celălalt de 40 de ani, au fost reținuți și vor fi prezentați judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, sub acuzațiile de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă, și furt calificat.