Ce buget a alocat Primăria pentru sărbătorile Iașiului de Sf Parascheva
Primăria Iași a anunțat că a alocat trei milioane de lei pentru organizarea sărbătorilor orașului din acest an, bugetul fiind comparabil cu cel din 2014, când s-au cheltuit 2,8 milioane de lei.
Potrivit lui Mihai Chirica, viceprimarul care a preluat atribuțiile primarului suspendat Gheorghe Nichita, la Iași vor fi organizate, începând cu această săptămână și până la sfârșitul lunii, târguri, spectacole în aer liber, expoziții, simpozioane și proiecții de filme.
În 15 octombrie, în Piața Palatului Culturii, este programat un concert, pe scenă urmând să urce artiștii români Smiley și Delia, precum și britanicul James Arthur, câștigător al concursului X Factor, ediția 2012, în Marea Britanie. La finalul concertului va avea loc un foc de artificii, costul întregului eveniment ridicându-se la 600.000 de lei.
Concerte sunt programate, în perioada 9-11 octombrie, în mai multe cartiere din municipiul Iași, pe scenă urmând să urce artiști locali.
Conducerea PNL Iași a acuzat, miercuri, lipsa de transparență a Primăriei în ceea ce privește cheltuirea banilor publici cu prilejul organizării zilelor orașului, susținând totodată că sărbătoarea a devenit „un chin” pentru ieșeni, din cauza haosului creat în centrul orașului.
„Nu știm onorariile artiștilor, nu cunoaștem sponsorii, e un întreg balamuc, se pasează responsabilitatea în privința cheltuielilor. Mergeți la Sibiu și Brașov să vedeți cum arată acolo programul zilelor orașului. La Iași e un faliment al imaginației administrației locale. Orașul e nepregătit pentru sutele de mii de pelerini, iar sărbătoarea a devenit un chin pentru ieșeni, prin blocarea centrului municipiului”, a afirmat, miercuri, într-o conferință de presă, vicepreședintele PNL Iași, Alexandru Muraru.
La Iași, sunt așteptați să ajungă, în următoarele zile, câteva sute de mii de pelerini din întreaga țară, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioasei Parascheva, care vor fi scoase vineri din Catedrala Mitropolitană și vor fi așezate într-un baldachin, în curtea lăcașului de cult.