Prima pagină » Știri » Ce ”cadou” a primit Mazăre de ziua lui, din partea constănțenilor

Ce ”cadou” a primit Mazăre de ziua lui, din partea constănțenilor

Ce ''cadou'' a primit Mazăre de ziua lui, din partea constănțenilor
Aproximativ 50 de persoane au protestat, sâmbătă, la Constanța, față de felul în care arată municipiul, solicitându-i primarului Radu Mazăre, care își serbează ziua de naștere în această zi, să se ocupe și de oraș, nu doar de stațiunea Mamaia, și urându-i "să revină cu sufletul" spre Constanța.

Oamenii s-au adunat, sâmbătă, în jurul prânzului, în fața Primăriei Constanța, având mai multe pancarte cu mesaje precum: „Nu te iubim”, „Suntem furați”, „Stop corupției”, „Mazăre – La mulți ani cu executare”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Protestatarii au pornit apoi într-un marș pe principalele artere ale municipiului, punctul final al acțiunii fiind Parcul Tăbăcărie.

Printre prostestatari s-au aflat și câțiva elevi care au cerut ca pentru ei municipalitate să subvenționeze cu 50 la sută transportul în comun. În prezent, Consiliul Local acordă subvenții doar elevilor care provin din familii nevoiașe.

Președintele Asociației „Constanța ia atitudine”, Andrei Popescu, inițiatorul acțiunii de protest, a declarat că oamenii sunt nemulțumiți de felul în care arată orașul și doresc ca lucrurile să se schimbe.

„Vrem să trăim într-un oraș european. Vrem să se mai ocupe și de orașul ăsta că toți banii se investesc în Mamaia, investește zeci de mii de euro în petrecerile astea, nu e în stare să reabiliteze străzile, trotuarele. Sunt multe probleme. Spațiile verzi sunt distruse încet, dar sigur. Avem cele mai mari taxe din țară, gigacaloria e scumpă. Trebuie să facem ceva, să acționăm, să ne strângem mai mulți și să ne ferim să ajungem visul marelui primar: un mare cartier Henri Coandă. Vrea să ne transforme în asistați social”, a spus Andrei Popescu.

Întrebat ce-i dorește lui Radu Mazăre de ziua sa de naștere, pe care și-o sărbătorește sâmbătă, președintele asociației a răspuns: „Îi dorim «La mulți ani!», să revină cu sufletul spre orașul ăsta. Acum se poartă ca și cu o nevastă, deși el nu are nevastă, neglijează soția și se duce numai la amantă, la Mamaia”.

Protestul s-a încheiat după aproximativ două ore, fără incidente.

Primarul Radu Mazăre a verificat, miercuri, carele alegorice care vor defila sâmbătă la carnavalul din stațiunea Mamaia, el susținând că acestea sunt mai spectaculoase ca anul trecut, dar avertizând cluburile că vor fi amendate și chiar închise dacă nu-și dau interesul.

La prima ediție a carnavalului din acest sezon estival, care are loc chiar de ziua de naștere a lui Radu Mazăre, acesta va fi costumat în Cezar, împăratul roman.

Radu Mazăre a purtat diverse costume la edițiile anterioare ale carnavalului, fiind, pe rând, spartan, sultan, samurai, maharajah, rege britanic, Ludovic al XIV-lea, Nabucodonosor și Suleyman Magnificul.

Cosmin Vãideanu, [email protected]

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Primele declarații făcute de Nicolas Maduro din închisoare