Ce conține vaccinul pentru Kelemen Hunor: „Siguranţa celor dragi, a celor care sunt parte a vieţii mele”
Vicepremierul Kelemen Hunor a vorbit, marţi, într-un clip video postat pe Facebook, despre faptul că pentru el vaccinul anti-COVID conţine „siguranţa celor dragi”, a celor care sunt parte a vieţii sale.
„Nu sunt specialist epidemiolog, dar ştiu ce înseamnă pentru mine vaccinul. Vaccinul conţine siguranţa celor dragi, a celor care sunt parte a vieţii mele. Siguranţa părinţilor mei, care m-au crescut şi a copiilor mei, pe care îi cresc împreună cu soţia mea. Vaccinul conţine libertatea de a călători liber acolo unde mă poartă îndatoririle publice. Vaccinul conţine ocazia de a strânge mâini, de a vedea chipul acelora cu care vorbesc. Vaccinul pentru mine este libertatea copiilor mei, ca să se poată întâlni din nou cu verişorii lor”, spune Kelemen Hunor într-un mesaj postat pe contul său de Facebook.
„Doar vaccinul ne desparte de vacanță”
Politicianul face şi un apel către români să se vaccineze, pentru a reveni cât mai rapid la o viaţă normală.
„Doar vaccinul ne desparte ca după un an şi jumătate să putem merge liniştiţi în vacanţă. Suntem la un pas de concerte, de bucuriile trăite la spectacole. Am trecut peste partea grea. Haideţi să nu ne oprim din drum şi să ne vaccinăm!”, mai transmite acesta în mesajul său adresat cetățenilor.