Ce cred ungurii despre relațiile cu România. Care sunt vecinii lor preferați

Publicat: 25 01. 2016, 21:04
Actualizat: 29 03. 2019, 11:30

Cetățenii ungari nu cred că țările vecine sunt antipatice, anunță Institutul Nezopont, notând că majoritatea respondenților cred că Ungaria menține relații bune cu majoritatea statelor vecine.

Potrivit sondajului, peste jumătate dintre unguri cred că relațiile cele mai bune sunt cu Austria, Slovenia și Croația.

Patruzeci și opt la sută dintre persoanele intervievate apreciază că relațiile Ungariei cu Slovacia s-au îmbunătățit în ultimii ani, iar majoritatea ungurilor cred că și relațiile cu Serbia sunt bune.

Însă, în privința relațiilor cu România, situația este puțin diferită. Potrivit sondajului, 52 la sută dintre unguri cred că relațiile cu România trebuie îmbunătățite.

„În timp ce parteneriatul premierului Ungariei, Viktor Orban, cu omologul său slovac, Robert Fico, a jucat un rol pozitiv în evaluarea relațiilor ungaro-slovace, tonul vehement folosit frecvent de fostul premier român Victor Ponta probabil a influențat opniile referitoare la relațiile româno-ungare”, explică Institutul Nezopont.

Sondajul a fost efectuat prin telefon, în perioada 4-7 ianuarie, pe un eșantion reprezentativ de 1.000 de cetățeni ungari.

Guvernul condus de Victor Ponta și cel al premierului Viktor Orban au avut dispute puternice în toamna anului 2015, în principal pe tema măsurilor luate de Ungaria împotriva imigrației. În contextul valului de imigranți extracomunitari, Ungaria a construit garduri metalice la frontierele cu Serbia și cu Croația, semnalând de mai multe ori că ar putea lua măsuri similare pe segmente ale graniței cu România.