Ce efecte a avut noua lege a adopțiilor

Publicat: 20 08. 2012, 12:30
Actualizat: 20 08. 2012, 12:41

În patru luni, de când a intrat în vigoare noua lege a adopțiilor, aproape de două ori mai mulți copii adoptabili au ajuns față în față cu potențiali părinți. Asta, pentru că au fost reunite, la nivel național, toate listele cu minori părăsiți și cu adulții dornici să le dea o sanșă, potrivit Stirile ProTV.

În cazurile în care s-au găsit părinți compatibili a fost deja declanșată adopția. Legea adopțiilor a fost schimbată după ce campania ProTv „Vreau și eu părinții mei” a fost susținută, prin petiții on-line, de 75 de mii de români.

La Oficiul Român pentru Adopții sunt acum aproape 1.400 de dosare ale copiilor declarați adoptabili și aproape 1.500, de la familii în care există atestatul de părinte adoptator. În acest răstimp de 4 luni, fiecare copil a primit o listă cu 10 potențiale familii. Inclusiv cei considerați cu șanse minime de a fi adoptați, cu vârste peste 5 ani, probleme de sănătate și de etnie romă.

În plus, pentru copiii cu părinți necunoscuți sau pe care rudele nu îi mai caută, procedurile au fost accelerate. Autoritățile spera ca, în următoarele luni, numărul celor eliberați de părinții nedemni se va dubla.

‘Sperăm că vom avea undeva la 2.000-2.500 de copii adoptabili la un an după intrarea legii în vigoare”, a declarat Ramona Popa, consilier la ORA.

Legea va suferi curând noi ajustari, care vor mai tăia câteva săptămâni din durata adopțiilor. Asta, dacă legiuitorii înteleg ca, după ani de indiferență, avem zeci de mii de adolescenți cărora sistemul le-a răpit șansa la un cămin.