Prima pagină » Știri » Ce face generalul Stănculescu, la patru luni de la eliberare: „Mă deconectez de viața și de televiziunile care te sufocă câteodată”

Ce face generalul Stănculescu, la patru luni de la eliberare: „Mă deconectez de viața și de televiziunile care te sufocă câteodată”

Ce face generalul Stănculescu, la patru luni de la eliberare:
Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a fost prezent luni, în Aula Academiei, alături de invitați ca premierul Victor Ponta sau Alteța Sa Regală Principele Radu, la un simpozion dedicat Regelui Carol I, Stănculescu precizând că, în afară de Academie, merge la cazinouri și în Insulele Virgine.

Tribunalul Ilfov a admis, la 21 mai, cererea de liberare condiționată a lui Victor Atanasie Stănculescu, în vârstă de 86 de ani, după ce acesta a executat cinci ani din pedeapsa de 15 ani de închisoare primită în dosarul Revoluției de la Timișoara. La 10 zile după eliberarea din închisoare, el a fost operat la Spitalul Floreasca din București pentru o fractură la antebraț.

Fostul general fost prezent, luni, la sesiunea științifică dedicată Regelui Carol I, organizată de Academia Română, el ascultând prezentările științifice în aceeași sală cu premierul Victor Ponta, Alteța Sa Regală Principele Radu, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, sau miniștrii Educației și Cercetării, Remus Pricopie și Mihnea Costoiu.

Îmbrăcat într-un costum cu irizări metalice, mergând încet, ușor încovoiat, dar fumând de oricâte ori a avut ocazia, Stănculescu a stat de vorbă și cu ziariștii aflați la eveniment, el precizând că este abonat la o revistă editată de Academie și din acest motiv a fost prezent la sesiunea științifică dedicată Regelui Carol I.

Cu acest prilej, Stănculescu nu s-a ferit să răspundă, degajat, curiozității ziariștilor.

Întrebat dacă merge la cazinouri, așa cum a apărut fotografiat la un moment dat în presă, fostul general a mărturisit că a fost la un cazinou chiar cu o seară înainte.

„De ce să nu merg în cazinou? Am fost și la Monte Carlo la cazinou, am fost și la Londra. Ultima dată am fost ieri după amiază. Mă deconectez de viața și de televiziunile care te sufocă câteodată”, a spus Stănculescu, adăugând că nu joacă sume mari, dar nici nu a câștigat mai mult de „300 de lei”.

El și-a dezvăluit, totodată, din planurile de viitor, precizând că la iarnă are de gând să meargă în croazieră în arhipeleagul Caraibe, mai exact în Insulele Virgine.

„Mai fac niște călătorii. În Insulele Virgine, în Caraibe, pentru că acolo e vărul meu. Am planificat mai la iarnă, cînd vin toți bogătașii americani, și eu fiind acolo cu văru-meu, care are o gazdă bună… Sper să fie bine”, a arătat Stănculescu.

Ziariștii au vrut să știe și cu cine va vota la alegerile prezidențiale fostul general, acesta spunând însă că nu are voie să voteze.

„N-am voie să votez cinci ani, așa că sunt salvat”, le-a răspuns Stănculescu râzând.

El a fost întrebat totodată dacă i se pare un moment bun pentru ca o femeie să fie aleasă președinte.

„Dacă este un negru în America, de ce n-ar fi și o femeie?”, a opinat fostul general, care s-a scuzat apoi și a părăsit cu pași mărunți și fumând incinta Academiei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?