Ce gânduri avea un bătrân din Capitală, care a intrat într-un magazin și a cerut să vadă o bijuterie. „Scena a fost văzută pe monitor de patron”
Reprezentanții Poliției Capitalei au anunțat că, miercuri, a fost sesizată prin numărul unic de urgență 112 o infracțiune de tâlhărie în sediul unui magazin de bijuterii de pe strada IC Brătianu.
Primele verificări au arătat că bărbatul a intrat în magazin, a cerut să vadă o bijuterie și, în momentul în care vânzătoarea s-a întors cu spatele, a atacat-o cu un aparat cu electoșocuri.
„Scena a fost văzută pe monitor de către patron, care a intervenit. Și acesta și femeia au reușit să activeze și butonul de panică. Patronul magazinului l-a imobilizat pe bărbat, la adresă ajungând în scurt timp firma de pază și polițiștii Secției 10, care au declanșat cercetările”, potrivit Poliției Capitalei.
Bărbatul a fost condus la Secția 10 Poliție pentru audieri. Are 73 de ani și este din București.
La momentul transmiterii știrii, agenții fac cercetarea la față locului. Vânzătoarea este în stare fizică bună și nu a fost rănită.