Ce gest „de adio” a făcut premierul moldovean demisionar Chiril Gaburici. „Vă mulțumesc!”
Chiril Gaburici le-a mulțumit colegilor, miniștrilor și întregii sale echipe pentru susținerea pe care i-au acordat-o pe parcursul activității la Guvern.
Gaburici și-a luat ulterior echipa și au urcat pe clădirea Guvernului, unde și-au făcut un selfie. Imaginea a fost postată pe contul său de Facebook și este însoțită de un singur comentariu: „Vă mulțumesc!”.
Premierul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, care este suspectat de falsificarea actelor sale de studii, și-a anunțat vineri demisia, în cadrul unui briefing de presă.
„Ieri am spus că voi veni cu declarații și iată-mă în fața cetățenilor. Consider că cetățenii sunt egali în fața legii, cred că un premier, ca fiecare cetățean, trebuie să sprijine o anchetă transparentă. Îmi pare rău că am lăsat atât timp acest subiect cu referire la studiile mele și l-am lăsat ca un instrument al jocurilor politice”, a declarat Gaburici.
Șeful Executivului a precizat că este împăcat cu sine și cu deciziile pe care le-a luat pe parcurs. „Gestul meu nu este unul politic. Am spus că sunt un manager și am calculat acest gest”, a declarat Gaburici. „Consider că odată cu anunțarea demisiei nu vor exista suspiciuni”, a adăugat el.
În același timp, Chiril Gaburici i-a îndemnat pe liderii coaliției de guvernare să continue reformele inițiate. „Fac un apel către liderii coaliției, vreau să vadă în demisia mea un pas înainte. Îmi doresc ca la baza noului sistem de guvernare să fie pusă lupta cu corupția și continuarea investigațiilor din sistemul bancar”, a adăugat Gaburici.
„Sper că demisia mea va însemna apariția unei noi majorități parlamentare” și că „subiectul diplomei mele lipsit de importanță în contextul situației social-economice din Moldova va fi scos de pe ordinea de zi”, a mai spus premierul demisionar.
Deși a precizat că renunță la funcție din cauza scandalului legat de diploma sa, Chiril Gaburici nu a spus dacă și-a falsificat sau nu vreun act de studii.
El avertiza în urmă cu o săptămână că își va da demisia dacă într-o lună nu este demisă conducerea Procuraturii Generale, a Băncii Naționale și a Comisiei Naționale a Pieței Financiare. „Nu vreau să privesc pasiv cum grupuri de interese distrug țara”, spunea Chiril Gaburici într-o scrisoare adresată șefului statului și președintelui Parlamentului.
Pregătirea profesională a lui Gaburici a fost pusă la îndoială în urmă cu trei luni. După o investigație jurnalistică, Ministerul de Interne a inițiat o cauză penală și a constatat că Chiril Gaburici ar fi fost înmatriculat la universitate în baza unui atestat de școală medie. Documentul ar fi fost eliberat de Liceul „Ștefan cel Mare” din Chișinău, fostul Gimnaziu nr.8. Suspiciunea de falsificare a apărut însă după ce autoritățile au constatat că în anul în care a fost eliberată diploma, instituția nu avea statut de liceu, ci doar de gimnaziu.
Ministerul moldovean al Afacerilor Interne (MAI) a transmis la 5 iunie Procuraturii Generale dosarul privind actele de studii ale premierului.
Gaburici a fost audiat joi la Procuratura Generală în cadrul dosarului privind actele sale de studii, dar nu a oferit detalii după interogatoriu.
Chiril Gaburici este premier al Republicii Moldova din 18 februarie, când a fost votat în Parlamentul de la Chișinău de deputații PDM, PCRM și PLDM, cu excepția fostului premier Iurie Leancă, liberal-democratului Eugen Carpov și deputatului PLDM Liliana Palihovici, care s-a abținut de la vot.