Ce i-a făcut un elev profesoarei care l-a lasat corigent
Un elev de 13 ani, elev al Școlii Gimnaziale Marin Sorescu, din cartierul constănțean Palas, a fost foarte nemulțumit de faptul că una dintre profesoare nu a vrut să-i dea notă de trecere, lăsându-l corigent.
În acest context a încercat să-și facă dreptate singur. Este vorba de un băiat de 13 ani, elev al Școlii Gimnaziale Marin Sorescu, din cartierul constănțean Palas, scrie replicaonline.ro.
Elevul s-a prezentat la examen, dar profesoara l-a picat. Astfel, băiatul de 13 ani a rămas repetent. Atunci acesta și-a amenințat profesoara.
Profesoara a rămas mută de uimire atunci când a ieșit din unitatea de învățământ pentru a se îndrepta spre casă. A ajuns la autoturismul său marca Opel, pe care îl parcase pe strada Mihu Copilu numărul 1 și a înmărmurit. Autoturismul îi era zgâriat, iar un geam era spart. Imediat a sunat la Poliție, care a și declanșat o anchetă.
Oamenii legii l-au audiat pe minor, iar el și-a recunoscut vina, menționând că era nervos pentru că a rămas repetent. Acesta este cercetat în stare de libertate.