Prima pagină » Știri » Ce le transmite Carmen Dan celor care au insinuat că polițiștii vor lucra „numai de la 8.00 la 16.00″. Sporurile acestora, o altă temă de discuție

Ce le transmite Carmen Dan celor care au insinuat că polițiștii vor lucra „numai de la 8.00 la 16.00″. Sporurile acestora, o altă temă de discuție

Ce le transmite Carmen Dan celor care au insinuat că polițiștii vor lucra „numai de la 8.00 la 16.00
Detalii pe gândul

„Am fixat un termen de maxim două săptămâni pentru ca Poliția Română să prezinte soluții privind organizarea programului de lucru, astfel încât să asigure respectarea obligației continuității serviciului polițienesc, dar și respectarea timpului liber necesar recuperării polițiștilor după serviciu. Orice variantă de organizare a serviciului va avea ca prioritate siguranța cetățeanului”, a declarat Carmen Dan.

Ea a făcut apel la cei care au transmis în spațiul public mesaje potrivit cărora polițiștii vor lucra numai între orele 8.00 și 16.00.

„Au fost transmise în spațiul public mesaje iresponsabile, conform cărora polițiștii vor lucra numai în intervalul 8.00-16.00, în afara acestui program cetățenii neavând siguranța pe care Poliția Română este obligată să o asigure. Astfel de abordări prin care unele persoane vor să se evidențieze în spațiul publică riscă transmiterea unei stări de panică pentru populație. Fac un apel la responsabilitate din partea acestor persoane, indiferent de statutul lor”, a afirmat ministrul de Interne.

Carmen Dan: Sporul nu a fost tăiat

De asemenea, Carmen Dan a declarat că sporul de 40% de care au beneficiat în 2017 aproape 8.000 de polițiști nu a fost tăiat, ci a fost valabil, potrivit legii, doar până în decembrie 2017, iar interpretarea dispariției acestuia ca o tăiere a salariilor este „o manipulare”.

„Interpretarea încetării de drept a aplicării acestui spor ca fiind o tăiere a salariilor, cauzată de aplicarea legii salarizării, este de fapt o manipulare. Acest spor nu a fost tăiat. El a fost acordat ca măsură fiscal-bugetară temporară până la 31 decembrie 2017. În acest moment, nu mai există baza legală pentru acordarea sa. De acest spor de 40% pentru perioada cât polițiștii stăteau acasă dar ar fi putut fi chemați la muncă au beneficiat aproximativ 8.000 de polițiști, din cei 127.000 de angajați ai ministerului. Acest spor s-a decis printr-un amendament susținut în Parlament cu ocazia adoptării Legii de aprobare a ordonanței nr 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, fiind valabil, evident, doar pentru anul trecut. Deci nu a fost introdus prin legea salarizării”, a afirmat Carmen Dan, într-o conferință de presă susținută la sediul MAI.

Autor

Citește și