Prima pagină » Știri » Ce măsuri a luat ministerul Sănătății în cazul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare

Ce măsuri a luat ministerul Sănătății în cazul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare

Ce măsuri a luat ministerul Sănătății în cazul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare
Ministerul Sănătății a făcut publice măsurile luate în cazul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, acolo unde pacienții erau ținuți în condiții mizere, ca urmare a anchetei efectuată la unitatea sanitară de către autorități.

Ministerul Sănătății a făcut publice măsurile luate în cazul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, acolo unde pacienții erau ținuți în condiții mizere, ca urmare a anchetei efectuată la unitatea sanitară de către autorități.

Astfel, reprezentanții DSP Satu Mare, împreună cu o echipă a Consiliului Județean, în subordinea căruia se află unitatea sanitară, au constatat că Secția Medicină Internă I funcționa cu un număr de 75 de paturi în 2 corpuri de clădiri – corpul A, cu un număr de 55 de paturi și corpul B cu un număr de 20 de paturi.

„În cursul anului 2013, în baza Programului de Conformare, au fost demarate lucrările de igienizare, reamenajare, dotare care au fost finalizate integral la începutul lunii septembrie 2013 pentru corpul A a Secției de Medicină Internă I” precizat MS într-un comunicat.

În urma anchetei, autoritățile au constatat că toate spațiile din cadrul corpului B necesită lucrări de reparații, igienizare și modernizare, deoarece prezintă pereți scorojiți, mucegai, instalații sanitare parțial functionabile sau improvizate, tâmplărie uzată și deteriorată. De asemenea, în raportul anchetei se mai precizează că grupurile sanitare pentru personalul medical și pacienți sunt vechi și uzate, mobilierul deteriorat și uzat. „Această situație se datorează faptului că nu au putut fi finalizate lucrările de reparații, igienizare și modernizare în anul 2013 ca urmare a epuizării fondurilor alocate pentru lucrările de reabilitare a structurilor Spitalului Județean de Urgență, conform afirmației reprezentanților Consiliului Județean”, se mai arată în comunicat trimis de MS. Reprezentanții ministerului mai spun că echipa de control a mai constatat că paturile din unitatea sanitară erau utilizate în proporție de 60-65%.

Astfel, în urma anchetei desfășurate autoritățile au decis mutarea unui număr de 5 paturi din corpul B în corpul A al secției pentru asigurarea urgențelor majore și a internărilor pe bază de planificare (nr. în total 60 paturi). De asemenea, s-a mai dispus suspendarea temporală a activității la nivelul corpului B (15 paturi) începând cu data de 07.01.2014.

În plus, vor fi monitorizate lucrărilor de reparații, igienizare și modernizare de la nivelul corpului B, lucrări care vor demara începând cu data de 08.01.2014.

Citește și