Ce nume poartă nepoata lui Băsescu. EBA: „Are o semnificație foarte puternică pentru familia noastră”

Publicat: 03 09. 2013, 15:09
Actualizat: 26 03. 2019, 00:01

Elena Băsescu scrie pe Facebook, într-o postare de marți, că numele fetiței sale este Sofia Anais Ionescu-Băsescu.

„La un an de la căsătorie, am primit cel mai frumos cadou posibil: o minune de copil pe nume Sofia Anais”, scrie Elena Băsescu într-o postare pe contul său de Facebook.

Ea menționează că numele Sofia a fost alegerea sa, pentru că pe 17 septembrie se sărbătorește Sfânta Sofia și trebuia să nască în jurul acestei date.

„Dar este și un nume cu o semnificație foarte puternică pentru familia noastră, Sofia a fost bunica tatălui meu, pe care a iubit-o foarte mult”, continuă ea.

Elena Băsescu menționează totodată că Anais este un nume care i-a plăcut foarte mult soțului său, Bogdan Ionescu.

„Numele de familie al fetiței noastre dragi va fi Ionescu-Băsescu”, precizează Elena Băsescu.

„Totul s-a petrecut mult mai repede decât ne așteptam cu toții, dar îi mulțumesc bunului Dumnezeu că Sofia și eu suntem bine. Asta și datorită personalului de la Spitalul Universitar, o echipă medicală cu adevărat profesionistă. Vreau să mulțumesc tuturor celor care mi-au transmis mesaje de încurajare, urări de bine pentru mine și pentru fetiță și mi-au fost alături în aceste momente”, mai scrie ea.

Alături de acest mesaj, pe contul de Facebook al Elenei Băsescu este postată și o fotografie care îl înfățișează pe soțul său ținând în brațe fetița.

Elena Băsescu a născut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o fetiță, la Spitalul Universitar de Urgență din Capitală.

Primul copil al Elenei Băsescu și, în acelasi timp, primul nepot al președintelui, a venit pe lume în ziua în care mama a împlinit un an de la căsătorie.

Elena Băsescu și Bogdan Ionescu s-au căsătorit, în 1 septembrie 2012, la câteva zile după revenirea la Palatul Cotroceni a președintelui Traian Băsescu, care a fost suspendat două luni în vara anului trecut.