Prima pagină » Știri » Ce pedeapsă a primit constănțeanul acuzat că și-a ucis bunica, o mătușă și un văr

Ce pedeapsă a primit constănțeanul acuzat că și-a ucis bunica, o mătușă și un văr

Ce pedeapsă a primit constănțeanul acuzat că și-a ucis bunica, o mătușă și un văr
Constănțeanul acuzat că și-a ucis cu lovituri de cuțit și ciocan, în vara anului trecut, bunica, o mătușă și un văr, fugind apoi cu mașina victimelor după ce a furat și o sumă de bani, a fost condamnat la închisoare pe viață, decizia magistraților Tribunalului Constanța nefiind însă definitivă.

Potrivit sentinței date de o instanță a Tribunalului Constanța, Ștefan Alexandru Stoica, în vârstă de 21 de ani, a fost condamnat la detenție pe viață pentru omor calificat, respectiv la zece ani de închisoare pentru tâlhărie calificată, magistrații aplicându-i acestuia pedeapsa cea mai grea, cea a detențiunii pe viață, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În plus, instanța a dispus prelevarea de la inculpat, la eliberarea din penitenciar, a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare și l-a obligat pe acesta la tratament medical de specialitate până la însănătoșire, „fiind necesară înlăturarea stării de pericol”.

De asemenea, el a fost obligat și la plata, în total, a 680.000 de euro către familiile victimelor.

Decizia magistraților Tribunalului Constanța nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de zece zile.

Conform rechizitoriului întocmit de către procurorii Parchetului Tribunalului Constanța, în 23 iulie 2014, în jurul orei 13.00, în timp ce se afla la domiciliul său, unde locuia cu mama și bunica sa, Ștefan Alexandru Stoica, în vârstă de 21 de ani, i-a aplicat bătrânei de 81 de ani mai multe lovituri de cuțit, una dintre acestea lovind-o drept în inimă. În acel moment, în vizită la femeie se aflau o fiică a acesteia, soră cu mama suspectului, și un nepot în vârstă de 19 ani, care au fost și ei uciși.

Mătușii sale, în vârstă de 58 de ani, Stoica i-a „aplicat mai multe lovituri de cuțit în zona toraco-pericardo-cardiacă, producându-i acestuia leziuni traumatice cu afectarea organelor interne vitale (cord) care au condus la decesul acesteia”. Potrivit anchetatorilor, tânărul l-a lovit și pe vărul său de 19 ani „cu un corp tăietor-înțepător, posibil cuțit, cu un corp dur (…) provocându-i multiple leziuni traumatice cranio-cerebrale, aceste leziuni având legătură de cauzalitate directă, necondiționată cu decesul victimei”, se arată în rechizitoriul procurorilor constănțeni.

După uciderea victimelor, Stoica a sustras o sumă de bani și autoturismul marca Dacia Supernova cu care mătușa și vărul său veniseră în vizită, cu care a plecat. El a abandonat însă mașina după câteva sute de metri, după ce a lovit-o de un autoturism parcat.

Ștefan Alexandru Stoica a dispărut după comiterea crimelor, fiind prins de către polițiști a doua zi dimineață, după aproximativ 12 ore de căutări. El își petrecuse noaptea în locuința unui fost coleg de penitenciar, din comuna Cumpăna, fiind prins de polițiști chiar pe banca din fața casei acestuia.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?