Prima pagină » Știri » Ce pedeapsă a primit un „naș” de tren care a luat șpagă. Metoda prin care banii ajungeau la superiori

Ce pedeapsă a primit un „naș” de tren care a luat șpagă. Metoda prin care banii ajungeau la superiori

Ce pedeapsă a primit un
Un dosar de corupție în rândul personalului de control CFR, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, încă din 2012, s-a finalizat la prima instanță de judecată pentru un prim inculpat din județul Suceava.

Mihaela Antonela Miculeac a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru infracțiunea de luare de mită și la 1 an și 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, scrie monitorulsv.ro. Cele două pedepse au fost contopite, astfel că inculpatei i s-a aplicat o condamnare de 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, prejudiciul probat efectiv de anchetatori fiind de 30 de lei, în cadrul a patru acte materiale.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a precizat, în toamna lui 2014, că au o listă cu 20 de inculpați pentru luare de mită din Suceava, în dosarul care a vizat în total peste 100 de șefi de tren și conductori din țară.

O parte din aceștia sunt deja trimiși în judecată, procesele fiind pe rolul Tribunalului Brașov. Procurorii au precizat că „nașii” luau bani de la călătorii care nu aveau bilet, de regulă 50% din valoarea tichetelor, iar transferul banilor de la conductori către superiorii lor se făcea în toaletele trenurilor. În Capitală, banii erau predați prin intermediul chioșcurilor de ziare sau de băuturi răcoritoare de pe peronul Gării de Nord. Procurorii spun că mitele ajungeau până la nivelul revizorilor. Mulți dintre șefii de tren și conductorii vizați de anchetă au fost retrogradați pe posturi inferioare în cadrul CFR sau au părăsit deja compania. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată