Ce propune Avocatului Poporului, după ce a identificat cauzele abuzului asupra copiilor
Ionel Oprea, adjunctul Avocatului Poporului pentru domeniul – drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor și persoanelor cu handicap, a declarat că problemele cu care se confruntă țara noastră în aceste zone sunt esențiale pentru dezvoltarea națiunii române.
Referindu-se la abuzurile asupra copilului, demnitarul a spus că a identificat o serie de cauze din perspectiva familiei sau și din cea a instituțiilor statului.
Ionel Oprea a arătat că sărăcia, lipsa supravegherii vieții de familie de către instituțiile specializate ale statului și faptul că peste trei milioane de români au migrat în străinătate constituie principalele cauze ale abuzului asupra minorului.
Pe de altă parte, el a precizat că a identificat o serie de motive și la nivelul instituțiilor: personal insuficient, salarizarea necorespunzătoare și personal neprofesionist, în special în mediul rural.
„De fiecare dată, rog insistent instituțiile abilitate ale statului să se gândească la soluții pentru specializarea asistenților sociali. În vizitele mele pe teren am găsit multe familii cu probleme majore, dar care nu au mai fost vizitate de ani de zile de un asistent social sau de cineva de la primărie. Cred că de multe ori este vorba de neimplicarea autorităților locale în monitorizarea familiilor cu probleme”, a spus adjunctul Avocatului Poporului.
Ionel Oprea a spus că este nevoie să se pună un accent mai important pe prevenire, dar și de o strategie politică a statului privind dreptul la muncă, la educație, sănătate, precum și rolul familiei.
De asemenea, el a vorbit și despre lipsa implicării polițistului în apărarea drepturilor copilului, arătând că ar fi nevoie de un segment specializat de polițiști în problematica copilului.
Societatea Internațională pentru Prevenirea Abuzului și Neglijării Copilului (ISPCAN) și Federația Organizațiilor Neguvernamentale Pentru Copil (FONPC) organizează, pentru prima oară în România, a 14-a Conferință Regională Europeana ISPCAN, între 27 și 30 septembrie.
Tema evenimentului din acest an este: „În primul rând copiii! Răspunsuri intersectoriale și de colaborare la abuzul, neglijarea și exploatarea copilului”, ea urmând să fie dezbătută de peste 400 de specialiști internaționali, din sănătate, asistență socială și medicală, psihologie și justiție din 52 de țări de pe toate continentele.