Ce reacție a avut Liviu Dragnea după acuzațiile privind finanțarea campaniei lui Traian Băsescu
Liviu Dragnea a declarat, într-o conferință de presă susținută Poiana Stampei, în județul Suceava, că aceste acuzații nu pot fi crezute „de niciun om normal din țara asta”, care știe relațiile sale cu Traian Băsescu și care nu a uitat totuși implicarea sa în referendumul de demitere a fostului președinte.
Dragnea a susținut că miercuri seară, la un post de televiziune, i-au fost aduse acuzații din partea unui om „cu mari probleme”, de care chiar îi pare rău și care este cunoscut în Alexandria.
„Răul de fapt nu l-a făcut el, ci cel care l-a folosit”, a afirmat Dragnea, referindu-se la declarațiile făcute de Romică Părpălea, denunțătorul său în dosarul „Fraudă la Referendum”, la Realitatea TV.
Ulterior, Dragnea s-a referit și la afirmațiile făcute joi seară, la același post de televiziune, de fostul prefect de Teleorman Teodor Nițulescu pe care l-a numit „un infractor care umblă în libertate”.
„Se pare că are tot felul de probleme”, a spus Dragnea, care a adăugat că oamenii din Teleorman „nu dau doi bani pe el”, pentru că îl cunosc foarte bine.
„Întrebarea care e nu este de ce a apărut la televizor, pentru că știm cu toții de ce a apărut, ci de ce umblă în libertate”, a mai spus liderul PSD.
Dragnea a exclus o finanțare a campaniei electorale a lui Traian Băsescu, în 2009.
„În rest ce naiba să comentez eu și să răspund la acest fel de acuzații prostești, să finanțez eu campania lui Traian Băsescu. Este exclus așa ceva”, a precizat Liviu Dragnea.
Fostul prefect de Teleorman Teodor Nițulescu, fost lider al filialei județene a PSD, a susținut, joi seară, la Realitatea TV, că Liviu Dragnea „a sifonat peste un miliard de euro în firma Teldrum, pe care a privatizat-o”. El a mai spus că știe de la Liviu Dragnea că acesta a sponsorizat, cu bani de la Teldrum, campania electorală a lui Traian Băsescu.
Traian Băsescu a comentat, vineri, la sediul PMP, afirmațiile fostului prefect de Teleorman Teodor Nițulescu, spunând că Liviu Dragnea este „un mare mincinos”, un „om pe care trebuie să-l ții departe”.
„Ce vă pot garanta este că Nițulescu este un om serios, un om la care nu am constatat să fi mințit. Am înțeles că Nițulescu a primit această informație de la Dragnea. Dragnea este un mare mincinos. El, ca să se pună bine cu Nițulescu, care era prefect la acea oră, a zis și o minciună, că mi-a finanțat campania (din anul 2009 – n.r.)”, a afirmat Traian Băsescu.
El a spus că i-a sunat atât pe trezorierul fostului PDL, cât și pe Vasile Blaga, care au infirmat categoric existența unei sponsorizări a lui Liviu Dragnea pentru campania sa electorală. De asemenea, Traian Băsescu l-a atacat dur pe Liviu Dragnea, afirmând că „dacă ar avea partidul pe mână l-ar vinde ca să-i fie lui bine”.