Ce reacții au stârnit președintele și premierul pe Facebook, după ce au dezbătut cazul Intact. „Am apărat legea în fața celor care au vrut doar spectacol”

Publicat: 18 02. 2016, 07:09

Miercuri seara, șeful Exectivul și-a reiterat punctul de vedere pe tema Intact pe pagina de Facebook. El a insistat în mod deosebit asupra faptului că a susținut și susține acțiunea ANAF ”în acest caz despre care discutăm, cât și în general, când intervenția este justificată pe deplin de aplicarea legii și nu se lasă intimidată de presiuni de orice fel în a-și face treaba”. ”Am comunicat direct fiscului sprijinul meu integral pentru tot ceea ce face ca să aplice legea”, a subliniat premierul.

El a arătat că acțiunea ANAF ”poate fi eficientă și respectată și fără să creeze panică sau teamă, arătând respect și fermitate față de cei pe care îi controlează”. ”Scopul, în aplicarea legii, nu este de a închide firma, ci de a rezolva problema legală (care, în acest caz, este recuperarea imobilului)”, a mai punctat Cioloș.

Postarea sa a trezit atât comentarii apreciative, cât și critice, iar premierul a reacționat răspunzând câtorva dintre ele. Astfel, o parte dintre cei ce au comentat au considerat că prin poziția de miercuri din Senat premierul a făcut concesii trustului Intact, în vreme ce alții l-au acuzat că vrea să oprească televiziunile în cauză.

”Încerc să găsesc echilibrul și bunul simț, indiferent de presiune dintr-o parte sau alta. Unii interpretează căutarea echilibrului ca o ezitare sau o slăbiciune”, a răspuns primul-ministru miercuri seara reproșului că se ”îndoaie” sub presiunea sistemului pentru a-și păstra funcția.

”Nu am făcut niciun compromis. Am apărat legea în fața celor care au vrut doar spectacol și am încercat să am un punct de vedere echilibrat, susținând faptul că ANAF a aplicat legea dar regretând că a fost și o tendință de intimidare care din păcate a fost speculată apoi de cei de la Antene. Acesta a fost sensul a ceea ce am spus. Caut să nu pierd energia reformistă transmisă de cei care vor o Românie mai onestă, mai curată, mai tolerantă cu semenii”, a mai afirmat premierul într-o altă replică dată unui comentariu.

Pe de altă pate, președintele Klaus Iohannis, care a avut o poziție publică în care a apărat trustul Intact de „heirupismul” ANAF și a afirmat că libertatea de exprimare nu poate fi afectată de ”banale motive administrative”, s-a confruntat în cursul serii cu un val de critici.

”Ridicol și descurajant peisajul moral pe care îl creditați cu ultimele dvs declarații în speța Antena 3. Înjositor pentru cei care v-au dat votul și sunt – prin asta – reprezentați de gesturile dvs!”, a fost unul dintre reproșuri. ”Am stat la coadă la Londra 8 ore ca să vă votez. După declarația dvs. de astăzi despre Antena 3, aș mai sta la coadă 8 ore ca să NU vă mai votez”, i-a transmis un român din diaspora.

”Să vă fie rușine! Îmi retrag like-ul pe care vi l-am dat din toată inima. Dacă aș putea, mi-aș retrage și votul!”, a fost o altă postare critică. Unii internauți au acuzat faptul că postările le-au fost șterse.