Prima pagină » Știri » Ce riscă Gabriela Firea pentru declarațiile referitoare la faptul că Iohannis nu are copii

Ce riscă Gabriela Firea pentru declarațiile referitoare la faptul că Iohannis nu are copii

Ce riscă Gabriela Firea pentru declarațiile referitoare la faptul că Iohannis nu are copii
Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a anunțat luni că o decizie în ceea de privește sesizările depuse în cazul declarațiilor social-democratei Gabriela Firea ar putea fi luată "cel târziu săptămâna viitoare".

El a precizat că din punctul de vedere procedural instituția pe care o conduce a îndeplinit cerințele necesare și a arătat că nici Gabriela Firea și nici avocatul acesteia nu au venit la CNCD, în vederea exprimării dreptului la apărare.

”Gabriela Firea a anunțat că va sosi la CNCD, ulterior a spus că va fi reprezentată de un avocat. Avocatul a spus că întârzie. Am așteptat și nu a mai venit nici avocatul. E opțiunea unei părți să răspundă sau nu la o citație care vine de la CNCD. (…) Procedural am îndeplinit cerințele, au avut posibilitatea să-și exprime dreptul la apărare. Au mai sosit încă două plângeri în acest caz, una de la Andreea Paul și una de la o altă persoană fizică. Acestea se vor conexa și se va face un raport asupra dosarului, care va fi supus dezbaterii Colegiului Director. (…) Sper ca cel târziu săptămâna viitoare să ne putem pronunța asupra acestei spețe. Procedural, Colegiul poate să ajungă la concluzia că aceste declarații sunt în limita libertății de exprimare și nu constituie o faptă de discriminare sau contrariul (…), caz în care Colegiul poate să aplice sancțiune începând de la avertisment sau amendă contravențională”, a explicat președintele CNCD.

Vicepreședintele PNL Iași, Alexandru Muraru, a sesizat săptămâna trecută CNCD în legătură cu declarațiile Gabrielei Firea referitoare la Klaus Iohannis, cerând sancționarea cu 100.000 lei și obligarea acesteia să-și ceară scuze în mod public. În opinia lui Muraru, declarațiile senatoarei PSD au o gravitate aparte, acestea discriminând o categorie largă de cetățeni ai României care se confruntă cu problema infertilității.

„Crearea unei stereotipii și aducerea în cadrul public a unei asemenea chestiuni intime, menită să demonstreze în mod fals o anumită slăbiciune sau o calitate negativă, este de natură să discrimineze grav dreptul la viață privată, drept fundamental consfințit de Constituția României”, susținea Alexandru Muraru într-un comunicat de presă, conform Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al campaniei prezidențiale a PSD, Gabriela Firea, a declarat marțea trecută, într-o conferință de presă, că în toate statele civilizate cei care doresc să ajungă președinți provin din familii complete, sunt căsătoriți, au copii, nepoți, au trecut prin toate etapele vieții.

Ulterior, senatoarea Gabriela Firea a afirmat că sensul declarației sale referitoare la președinții care au copii a fost denaturat de stafful lui Klaus Iohannis „pentru a se victimiza și pentru a-i face să creadă pe românii fără copii” că s-a referit la ei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro