Ce s-a întâmplat după ce doi bărbați au încercat să ofere un BMW mită unui polițist
Potrivit unui comunicat transmis, marți, de Direcția Națională Anticorupție, procurorii DNA-Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Al-Jenabi Ali-Eduard și a lui Nicolae Florin Dogar, pentru dare de mită.
Anchetatorii susțin că Al-Jenabi Ali-Eduard, cu sprijinul lui Nicolae Florin Dogar, a oferit, în 10 decembrie, mită un autoturism BMW X6 unui polițist, pentru ca acesta să nu întocmească un proces-verbal de constatare a infracțiunilor săvârșite de Al-Jenabi Ali-Eduard și pentru a nu trimite probele de sânge recoltate de la acesta la spital.
Anterior, Al-Jenabi Ali-Eduard a fost prins în trafic în timp ce conducea autoturismul respectiv fără să aibă permis de conducere și cu o concentrație de 0,65mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra autoturismul BMW X6, ce aparține lui Dogar Nicolae Florin, în vederea confiscării.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorie dispuse în cauză.
În 11 decembrie, Al-Eduard Al-Jenabi și Nicolae Florin Dogar au fost reținuți de DNA, iar ulterior instanța a emis mandate de arestare preventivă pe numele lor.