Românii au păstrat mai multe tradiții și superstiții pentru Revelion. Dintre acestea, diferite de la loc la loc, trei sunt comune aproape invariabil:
1. Să nu ai buzunarele goale. Dacă ai bani în buzunar (poate fi și cardul, dar nu gol) atunci când ceasul va indica intrarea în Noul An, acest lucru simbolizează că vei începe anul cu bine, iar banii vor curge din belșug. Buzunarele goale pot prefigura un an definit de sărăcie și lipsuri materiale.
2. Să nu plângi. Conform tradiției, persoanele care plâng în prima zi a anului vor avea un an plin cu evenimente triste. Deci, veselește-te!
3. Să nu consumi carne de pasăre. Fiindcă se spune că este aducătoare de ghinion. Acest lucru se datorează faptului că păsările de curte scormonesc pământul și îl împrăștie, fapt corelat cu împrăștierea prosperității și a binelui din casă. Mănâncă la petrecerea de Revelion pește, carne de porc sau de vită.