Ce salariu are o cameristă la un hotel. Ce trebuie să facă pentru acest salariu
Există persoane care doresc să urmeze o carieră în meseria de cameristă de hotel și oportunitățile sunt nenumărate în această industrie, care se dezmorțește rapid după pandemia de coronavirus.
Femeile care doresc să devină cameriste trebuie să aibă rezistență fizică și să fie bune gospodine, în fiecare zi, pentru a păstra în cea mai bună stare camerele oaspeților.
Cât câștigă o cameristă într-un hotel
O cameristă de hotel are un salariu care începe de la circa 1.400 de lei, dar poate ajunge, după multă experiență, la 3.000 de lei.
Ce sarcini are o cameristă în decursul programului
Ai primit uniforma de cameristă? Înseamnă că ești pregătită să lucrezi! Vei lua parte la ședințele cu personalul hotelului, apoi vei verifica situația de pe „hârtie” a camerelor ocupate și libere. Vei face menajul în încăperi, fie după fiecare checkout, fie ca parte a rutinei zilnice de room service.
Schimbarea lenjeriei de pe pat, aspiratul covoarelor și curățarea, dezinfectarea băii sunt sarcini care trebuie realizate în fiecare zi.
Camerista schimbă săpunurile, șampoanele, gelurile de duș consumate și aduce prosoape noi, dar reface și rezerva de snack-uri și băuturi din minibar. Ea curăță holurile, dar și camerele cu rol administrativ.
Incidentele și pagubele cauzate de clienți trebuie raportate la recepție, cu completarea unor documente operative.
Ce pregătire profesională este necesară pentru jobul de cameristă
O cameristă trebuie să aibă măcar studii medii. Absolvirea unui curs de calificare va fi însă un avantaj, în privința accesului la meseria de cameristă! Cu 70% practică și 30% teorie, acest curs oferă dobândirea cunoștințelor și abilităților legate de curățenie, spălare, folosirea tehnicilor casnice moderne pentru desfășurarea activității.
După 40 de ore de instruire, camerista va obține o diplomă recunoscută atât național, cât și peste hotare, dar asta doar dacă va alege un curs acreditat de Autoritatea Națională pentru Calificări!
Igienă strictă și normele de curățenie reprezintă factorii cheie pentru succesul în meseria de cameristă.
Calitățile unei cameriste, de la starea fizică la hărnicie
Meseria de cameristă poate fi frumoasă, dar și grea. Femeile care vor o asemenea carieră trebuie să aibă o sănătate de fier și să dea dovadă de hărnicie maximă. Bunele maniere sunt de asemenea importante, acea „uniformă” a conduitei personale. Spiritul de observație și înclinația spre ordine te va ajuta să avansezi în carieră.